Corina Crețu, noi critici la adresa Guvernului Dăncilă

Comisarul european Corina Crețu prezintă un grafic în care arată situația atragerii de fonduri europene pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, capitol la care România nu stă foarte bine.

În grafic vedem că fiecare țară din UE a atras și cheltuit sume considerabile pentru a combate acest fenomen, în timp ce România nici nu s-a obosit să depună proiecte pentru a atrage fonduri pe acest domeniu și este ultima țară din UE la cheltuieli pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor.

”Aveti mai jos situatia implementarii programului destinat combaterii somajului in randul tinerilor intre intre 18 si 25 de ani, din toate statele Uniunii Europene, tabel ce poate fi consultat pe site-ul Comisiei Europene.
Sumele destinate cestui program lansat in 2015 puteau fi accesate pana in 30 iunie 2018.
Va doresc tuturor o zi buna.”, arată Corina Crețu.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că România are o rată de absorbţie a fondurilor europene de 26 la sută, procent apropiat de media Uniunii Europene, adică 27 la sută. „Acest procent de 26 la sută în cifre absolute înseamnă aproape 8 miliarde de euro”, a afirmat Plumb.

Ea a afirmat că România a pornit de la o rată de absorbţie zero, iar din 2017 şi până acum a ajuns la 26 la sută.

„Am trimis la Comisia Europeană în decembrie, spre finalul lunii, mai multe cereri de rambursare şi aşteptăm să se întoarcă în România, cât de repede, încă 355 de milioane de euro. Acest procent de 26 la sută în cifre absolute înseamnă aproape 8 miliarde de euro. Opt miliarde de euro, investiţii de care au beneficiat şi beneficiază în continuare milioane de români, autorităţile locale şi tot ceea ce înseamnă mediu de afaceri”, a adăugat Rovana Plumb.

Ea a spus că astfel sunt sprijinite 12.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, fiind create peste 24.000 de locuri de muncă, sunt acordate burse şi alte forme de sprijin pentru elevi şi studenţi, sunt organizate programe de screening, diagnostic şi tratament pentru diferite afecţiuni, amintind de contracte pentru infrastructură, mediu.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.