Fosta mănăstirea Cisterciană de la Cârța, un monument unic în România

Localitatea si manastirea Carta este situata la 43 km de Sibiu pe drumul spre Brasov. Aici se pastreaza ruinele manastirii cisterciene, unul dintre cele mai vechi si importante monumente ale stiului gotic timpuriu din Transilvania. Cistercienii sunt un ordin calugaresc originar din Franta, si raspandit in mai multe tari.

Manastirea Carta, fosta manastire cisterciana din Tara Fagarasului, actualmente biserica evanghelica a comunitatii locale germane, situata pe malul stang al Oltului, intre municipiile Sibiu si Fagaras, in imediata vecinatate a localitatilor de azi Carta si Cartisoara.

Manastirea a fost fondata in anii 1205-1206 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, fiind desfiintata la 27 februarie 1474 de regele Matei Corvin. Abatia cisterciana Carta a detinut un rol major in istoria politica, economica si culturala a Transilvaniei medievale, cat si introducerea dar si in diseminarea artei gotice in spatiul intracarpatic.

Data fondarii manastirii Carta nu este cunoscuta. Un document emis la Konstanz, la 17 aprilie 1418, de regele Sigismund I al Ungariei, aminteste ca abatia a fost intemeiata, construita si dotata cu drepturi si privilegii de catre predecesorii sai. Calitatea de ctitorie regala maghiara rezulta si din actul desfiintarii sale, la 27 februarie 1474, efectuata da Matei Corvin. Izvoare scrise din intervalul secolelor XIII-XV, provenite din ambianta ordinului cistercian dateaza actul fondarii manastirii Carta intre anii 1202-1203.

Datarea relativ exacta a intemeierii acestei manastiri cisterciene este facilitata de un document emis in cancelaria regala maghiara in anul 1223. Din textul acestei diplome regale rezulta ca teritoriul, pe care a fost fondata si construita abatia Carta (delimitat de raul Olt la nord, raul Arpasu la est, raul Cartisoara la vest, iar Muntii Fagaras la sud) i-a fost donat de catre regele Andrei al II-lea al Ungariei pentru mantuirea sufletului sau, prin intermediul lui Benedict, pe cand acesta era voievod al Transilvaniei – permite datarea intemeierii intre anii 1202-1209.

Intervalul de timp in care s-a putut consuma actul fondarii manastirii poate fi restrans si mai mult pe baza unei informatii oferite de statutul 21 al Capitlului General al ordinului cistercian din anul 1206. Cu aceasta ocazie este confirmata prezenta unui abate cistercian de Carta, la manastirea Citeaux, in Burgundia, abatia-mama a ordinului cistercian.

Coroborand semnificatiile acestor informatii istorice, se poate constata ca manastirea Carta a fost fondata de regele Andrei al II-lea intre 29 mai 1205 si 14 septembrie 1206 (cand este atestat documentar primul abate cistercian la Carta).

Conventul colonizator stabilit la Carta a provenit de la abatia-mama Egris, din Campia Banatului, situata azi in judetul Timis. Raporturile de filiatie intre cele doua manastiri sunt atestate documentar in mai multe randuri.

Luptele aprige cu otomanii din anii 1421-1432 si decaderea ordinului au facut ca biserica si manastirea ei sa ajunga o ruina. Lucru ce a determinat si inchiderea acesteia.

Inceputurile manastirii se afirma odata cu ridicarea primelor cladiri ale acesteia, fiind folosite, dupa cum obisnuiau cistercienii, din materiale perisabile, adica din lemn. Acestea pot fi datate cu relativa siguranta intre anii 1205-1206.

Cativa ani mai tarziu, in imediata vecinatate a clarilor provizorii de lemn a fost construita o capela de piatra, asa-numitul oratoriu. Fundatiile acestei capele, cu dimensiuni reduse si ziduri masive, au fost scoase la lumina in primavara anului 1927, prin cercetarile arheologice.

Partile de piatra ale manastirii vor fi ridicate intre anii 1920 si cel mai tarziu 1230. Edificarea manastirii s-a realizat in doua faze principale de executie, intercalate cronologic de marea invazie tatara din anul 1241.

In prima faza de constructie, care etaleaza trasaturi stilistice tributare romanicului tarziu, s-a trasat planul general al manastirii, zidurile care delimitau curtea sa interioara fiind ridicate pana la o inaltime de ca 3-4m deasupra solului.

In anul 1260, dupa cezura provocata de invazia mongola din primavara anului 1241, lucrarile de constructie vor fi reluate sub conducerea unui nou arhitect, format in ambianta goticului matur, si cu aportul unui atelier de pietrari cu o structura eclectica. In aceasta faza are loc demantelarea vechiului oratoriu de piatra, pe ale carui fundatii au fost ridicate aripa nordica a transeptului cu perechea sa de capele si, in parte, corul cu absida poligonala.

Pe la 1300 biserica si aripa estica a manastirii Carta erau deja terminate, lucrarile de finisare si de constructie a aripei sudice a abatiei continuand inca aproximativ doua decenii.

Arhitectul si atelierul de pietrari, activi la Carta dupa invazia mongola din anul 1241, au avut o mare contributie in afirmarea stilului si a artei gotice in Transilvania secolului al XIII-lea. Un aport considerabil in evolutia acestui proces l-au avut insa si atelierele cisterciene de pietrari, trimise in Transilvania probabil din initiativa Capitlului General al ordinului cistercian, caruia ii erau aservite inca din anul 1240 o serie de asezari din Tara Barsei.

Vorbind despre ceea ce detine manstirea, amintim documentul emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei, care informeaza ca manastirii cisterciene Carta ii erau aservite zece asezari din zona.

Spre sfarsitul secolului al XIII-lea, in imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, manastirea cisterciana a fondat asezarea Carta, cunoscuta si sub vechea denumire de Carta Saseasca, iar pe Valea Hartibaciului a intemeiat localitatea Apos. Ambele asezari au fost populate cu sasi.

Cu toate acestea, fatada de vest mai rezista inca, iar deasupra portalului gotic se observa o rozeta de mari dimensiuni. Turnul alipit fatadei a fost construit ulterior, pe la mijlocul secolului al XV-lea, iar transformarea lui in clopotnita a avut loc si mai tarziu.

In prezent, manastirea nu mai detine toate cladirile si anexele initiale, multe dintre acestea prabusindu-se. Boltile imensei biserici s-au prabusit si au mai ramas numai cateva ziduri exterioare si doua travee din interior (in partile de sud si de nord). La sud se mai pastreaza o singura coloana romanica, iar navele laterale, conform planului cistercian, se termina intr-un mic cor patrat. Nava principala nu mai are tavan – pe locul ei se afla un cimitir in memoria soldatilor germani cazuti in primul razboi mondial.

Biserica reformata de astazi ocupa de fapt doar corul si absida fostei bazilici. Portalul gotic a fost probabil mutat de la o intrare laterala, iar profilul sau tradeaza influente gotice.

In interior, arcele boltilor se intalnesc intr-o cheie de bolta romanica infatisand chipul Fecioarei Maria, ocrotitoarea bisericii, ca stapanitoare a cerului. Celelalte chei de bolta sunt decorate simplu, cu flori de maces, iar intre arce se afla ferestre rotunde, cu sase lobi, care au primit ulterior vitralii.

Exemplele destul de numeroase de morminte ale ctitorilor in bisericile cisterciene fac posibila existenta unei necropole regale la Carta.

Daca ajungeti la aceasta manastire si nu este deschisa, cereti cheile la familia de la nr. 110, oameni foarte gospodari care se ocupa de intretinerea manastirii.

Manastirea se distinge prin ferestrele ovale mai mari spre est si prin prezenta spiritului cavalerilor teutoni. Din interior se poate urca pana sus in clopotnita, pentru o mai buna privire de ansamblu.

Sursa: www.crestinortodox.ro;