Ministrul Bădălău vrea revitalizarea industriei de apărare

0

Industria de apărare poate şi trebuie să redevină un motor de dezvoltare al economiei româneşti, deoarece se bazează pe calitate şi aici au rămas foarte mulţi profesionişti, a declarat joi, la Antena 3, ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

„Industria de apărare poate şi trebuie să redevină un motor de dezvoltare al economiei româneşti. Este o industrie în care eu cu plăcere am constatat că sunt extrem de mulţi profesionişti care au rămas. Credeţi-mă că avem chiar profesionişti. Am vorbit cu sindicatele şi mi-a făcut o mare o plăcere să văd că doresc să muncească, ştiu foarte bine să muncească.(…) M-am întâlnit cu sindicatele, le-am spus proiectul meu, ce cred eu că trebuie făcut în industria de apărare, ce dorim noi ca şi guvernare în această industrie şi au fost extrem de încântaţi. Avem peste 150 locuri de muncă. Industria de apărare se bazează pe un lucru: calitate. Şi aici atingem două aspecte. Creştem economia, dar şi un aspect extrem de important pentru armata română, pentru ostaşii noştri care merg în teatrele de operaţiuni, le asigurăm siguranţă, arme moderne cu care să nu le fie ruşine. Nu uitaţi că noi am intrat într-o zonă de elită. Suntem în NATO, unde alături de Statele Unite şi ceilalţi formăm una dintre cele mai moderne armate ale lumii”, a spus Bădălău.

El a dat exemplul colaborării cu General Motors pentru amfibii, cu Rheinmetall pentru transportorul blindat AGILIS 8X8 şi încă un transportor blindat 8X8 la care se lucrează şi care în acest an va începe să fie livrat armatei române.

Ministrul Economiei a menţionat că „un proiect de suflet” al său este Fabrica de pulberi de la Făgăraş, unde în prezent se mai produc explozibili TNT şi explozibili plastici.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.