Dodon nu va mai candida pe listelor socialiștilor la alegerile parlamentare

0

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat luni că nu va mai candida pe listele socialiştilor la alegerile parlamentare preconizate să aibă loc la 24 februarie, informează portalul Deschide.md.

Cu toate acestea, Dodon a declarat că va susţine Partidul Socialiştilor în campania electorală, motivând că acest partid – al cărui lider a fost – l-a susţinut pentru funcţia de şef al statului în 2016. „Poporul mi-a încredinţat mandatul” de preşedinte al republicii, a afirmat Igor Dodon, adăugând că „nu se poate îndepărta şi degreva de funcţie” pentru a candida şi pentru un mandat de deputat.

Deşi a încercat să susţină că astfel îşi arată respectul faţă de cei 800.000 de alegători care l-au votat pentru funcţia de preşedinte în 2016, Igor Dodon a adăugat că „va sprijini moral şi politic” Partidul Socialiştilor, notează portalul menţionat.

El a declarat că la alegerile parlamentare „există o şansă reală de a-i schimba” pe politicienii care au fost la guvernare în Republica Moldova în ultimii ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.