Brexitul fără acord între UE și Marea Britanie, tot mai iminent

0

Negociatorul pentru Brexit din partea UE, Michel Barnier, a afirmat miercuri că o retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără niciun acord este scenariul implicit, iar faptul că majoritatea Camerei Comunelor din Parlamentul britanic este împotriva acestei opţiuni nu va schimba lucrurile, transmite Reuters.

„Pregătirile pentru un scenariu fără acord sunt mai importante acum decât au fost vreodată, chiar dacă încă mai sper că putem evita acest scenariu”, a spus Barnier la o întâlnire cu reprezentanţi ai angajatorilor şi ai sindicatelor, la Bruxelles.

„Astăzi există două căi de ieşire din UE: prima, o retragere ordonată pe baza acordului pe care l-am construit pas cu pas alături de Regatul Unit în ultimele 18 luni. A doua, o retragere dezordonată, ieşirea din UE fără un acord, este un scenariu implicit şi pare să existe o majoritate în Camera Comunelor care se opune lipsei unui acord. Dar respingerea lipsei unui acord nu va împiedica lipsa acordului să devină realitate”, a arătat el.

Negociatorul european a adăugat că britanicii trebuie să găsească o majoritate în favoarea unei alte soluţii decât retragerea dezordonată din UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.