Vicepreședintele CE: România, printre țările care derapează de la principiile democrației!

Share:

Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene, a plasat marţi România, alături de Polonia și Ungaria, printre țările care derapează de la principiile democraţiei liberale, punând mari probleme Uniunii Europene.

„Țări precum Polonia, Ungaria și România deviază de la calea sustenabilă a democrației liberale – acesta este, în opinia mea, cea mai mare provocare cu care se confruntă acum UE”, a spus Jyrki Katainen într-un interviu pentru televiziunea americană CNBC, scrie G4Media.

„Există provocări din partea unor noi state membre, unde unii lideri politic nu respectă democrația liberală așa cum era respectată înainte”, a mai spus Katainen, adăugând că „dintr-o dată apar lideri politici care cred că democrația în stil rusesc e mult mai bună decât democrația liberală”, potrivit CNBC.

Declaraţia lui Jyrki Katainen vine după tot el comenta marţi dimineaţă, pe Twitter, anunţul ministrului Justiţiei Tudorel Toader referitor la promovarea OUG privind contestaţia în anulare: „Ştire incredibilă! Poporul român merită stat de drept!”.
Mai mult, Comisia Europeană a criticat intenţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a iniţia o ordonanţă de urgenţă pentru contestaţia în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte.

”Stabilitatea raporturilor juridice, inclusiv respectul pentru sentințele definitive (”res iudicata” – autoritatea de lucru judecat), este o componentă esențială a statului de drept. Așa cum a decis Curtea Europeană de Justiție, e important ca deciziile instanțelor care devin definitive să nu mai poată fi puse în discuție”, arată Comisia Europeană într-o poziție oficială remisă G4Media.ro în legătură cu anunțul privind o ordonanță de urgență care ar introduce recursul în anulare pentru toți cei judecați de completele de 5 judecători ai Înaltei Curți în perioada 2014 – 2018.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.