SUA vor să izoleze regimul venezuelean al lui Maduro

0

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, le-a cerut sâmbătă tuturor ţărilor să pună capăt tranzacţiilor lor financiare cu regimul venezuelean al lui Nicolas Maduro, oficialul american exprimându-se în cadrul unei întâlniri cu presa, pe marginea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

Ţările care recunosc legitimitatea opozantului Juan Guaido pentru a conduce Venezuela trebuie ”să-şi deconecteze sistemele financiare cu regimul Maduro şi permită activelor care aparţin poporului venezuelean să meargă la gestionarii legitimi ai acestui stat”, a decclarat Pompeo, după ce a părăsit Consiliul de Securitate al ONU fără să aştepte luarea de cuvânt a omologului său venezuelean, Jorge Arreaza.

Mike Pompeo a făcut apel sâmbătă la ONU către toate statele ”să fie de partea forţelor libertăţii” din Venezuela conduse de către opozantul Juan Gzuaido, apel lansat în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pe care Rusia a încercat în zadar s-o împiedice.

”Nu ne testaţi determinarea”, a declarat şeful diplomaţiei americane la adresa lui Maduro, pe tema protecţiei ce trebuie acordate diplomaţilor americani în Venezuela a căror expulzare a fost ordonată. Nicolas Maduro conduce ”un stat mafiot nelegitim”, a mai spus Pompeo.

La rândul său, Teodor Meleșcanu anunță că România susține ideea unor alegeri prezidențiale anticipate în Venezuela, mentionând că UE urmeaza sa adopte o pozitie unitara in acest sens.

„Noi sprijinim adunarea națională, parlamentul venezuelean pentru că este o instituție democratic aleasă și ale cărei puteri trebuie restaurate și respectate. Din punctul nostru de vedere, drepturile civile, libertatea și siguranța tuturor membrilor adunării naționale, inclusiv ale președintelui acesteia, domnul Juan Guaido, trebuie de asemenea respectate. Poporul venezuelean are dreptul de a demonstra pașnic și de a-și alege liber și liderii și să își decidă și viitorul țării în continuare”, a declarat Teodor Meleșcanu, pentru Digi FM.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.