Emil Săndoi: „Vrem să terminăm pe podium!”

Emil Săndoi și elevii săi de la FC Argeș sunt deciși să le facă mari probleme în retur adversarelor din Liga a doua.

De două ori campioană a României, FC Argeș vrea să reînvie tradiția marilor meciuri în Trivale. Aflați pe locul 6 în clasament la încheierea turului, fotbaliștii antrenați de Emil Săndoi se pregătesc pentru a termina cât mai sus în ierarhie și a demonstra că, deși nu au drept de promovare în prima divizie, se numără printre protagoniștii ligii secunde.

Emil Săndoi, antrenorul celor de la FC Argeș, e foarte mulțumit de cum s-au prezentat băieții la antrenamente după pauza de o lună și jumătate și e convins că echipa lui va pune mari probleme favoritelor la promovare. ”Vrem ca în acest retur să urcăm în clasament, să terminăm mai sus decât locul pe care suntem. E o luptă interesantă la vârful clasamentului, pentru că suntem 6 echipe pe 5 puncte. Oricând, orice victorie sau orice înfrângere te poate aduce în primele trei”, a declarat Emil Săndoi.

Dorința sa e de a forma o echipă care să-i facă mândri pe suporteri, cunoscuți ca fiind unii dintre cei mai pătimași din fotbalul românesc. ”Noi vrem să practicăm un fotbal de calitate. Și jucătorii își doresc asta, suporterii la fel. Suntem una dintre puținele echipe care nu au pierdut acasă în tur. Din punctul ăsta de vedere vrem să ne mulțumim și suporterii care vin la stadion, vrem să aducem cât mai mulți dacă se poate. Dacă se poate ne dorim să mai câștigăm încă o dată și cu Universitatea Cluj, și cu Petrolul, cum am mai făcut-o în tur. Putem face asta”, a declarat tehnicianul piteștenilor.

În vârstă de 27 de ani, mijlocașul Ionuț Năstăsie spune că atât el, cât și coechipierii săi, s-au întors din vacanță cu chef de muncă, iar rezultatele acestei perioade de pregătire se vor vedea în retur. ”A fost o lună și jumătate de vacanță, dar am avut program în pauză, așa că nu e greu. Este o perioadă dificilă, în fiecare zi sunt câte două antrenamente, dar trebuie să ne facem treaba”, a declarat fotbalistul care a debutat în Liga 1 la Steaua, în 2011.

Și Raul Costin, unul dintre cei mai experimentați jucători al piteștenilor, recunoaște că abia aștepta să revină la antrenamente. ”Ne-a fost dor de antrenamente. A fost o vacanță destul de lungă, toți am revenit dornici să ne pregătim bine, să trecem de perioada asta pe care orice jucător o simte și să câștigăm cât mai multe meciuri”, a spus el.

 Ionuț Năstăsie: ”Vrem să terminăm pe podium”

Cu dreptul de promovare suspendat, din cauza situației juridice, FC Argeș e decisă să nu se dea la o parte din fața niciunui adversar, jucând doar pentru onoare. ”A fost și este atâta tevatură cu acest drept de promovare, până la urmă pe noi nu ne interesează acest aspect. Nu vrem nici să complicăm, nici să simplificăm problemele altor echipe. Ne interesează doar ce se întâmplă cu echipa noastră”, a spus Emil Săndoi. Întrebat dacă va organiza o petrecere dacă echipa se va situa la finalul campionatului pe loc de promovare, deși nu are voie să joace în Liga 1, tehnicianul spune că nu are idee ce se va întâmpla: ”Nu știu dacă vom face petrecere. E o situație puțin ciudată, dar conducerea a încercat să ne asigure cele mai bune condiții, bineînțeles în bugetul pe care îl avem, pentru că nu putem să ne comparăm cu bugetul Universității Cluj, Petrolului sau al altor echipe. Noi facem tot ce depinde de noi să ne capacităm cât mai bine jucătorii la fiecare meci. Lor nu am ce să le reproșez, implicarea lor e totală. Încercăm să obținem cât mai multe puncte, după aceea nu mai sunt problemele noastre și nu depind nici de noi, nici de conducerea clubului, nu depind de nimeni”, a explicat tehnicianul piteștenilor. Legat de acest subiect, al interdicției promovării, antrenorul e completat de Ionuț Năstăsie. Acesta spune că jucătorii și-au impus singuri un obiectiv, chiar dacă nu au dreptul să joace în toamnă în Liga 1: ”Vrem să terminăm pe podium. Acesta e obiectivul nostru impus în vestiar și asta ne dorim. Există motivație, vrem să terminăm în primele trei, chiar dacă avem sau nu voie să promovăm. Vrem să fim acolo în față și la finalul sezonului vom vedea ce se va întâmpla. Suntem o echipă foarte bună și tuturor le e teamă de noi. Cred că avem lot de primele 3”, a mai spus Năstăsie, care are un vis: ”Vreau să mă văd pe prima scenă cu FC Argeș, sper chiar anul viitor”.

Raul Costin: ”Liga a doua este una cu pedigree”

Aflați pe locul 6 în clasament la finalul turului, piteștenii se află la doar 5 puncte de lider, Sportul Snagov, așa că ei pot continua să-și facă speranțe pentru acest retur: ”Ne motivează poziția în clasament. Vrem să terminăm cât mai sus, dacă se poate chiar în fața echipelor care își doresc promovarea, care au bugete mult mai mari, care au condiții poate mai bune. Sunt echipe ca U Cluj, Petrolul, care și-au anunțat încă de la începutul anului intenția de a promova, au investit masiv. Vrem, dacă se poate, să terminăm în fața lor. Noi suntem FC Argeș, trebuie să ne respectăm blazonul, să câștigăm toate meciurile pe teren. Am câștigat în tur în meciurile directe, sperăm să o facem în continuare și să terminăm pe primele 3 locuri”, a declarat Raul Costin. În vârstă de 33 de ani, el e unul dintre cei mai experimentați jucători ai celor de la FC Argeș, debutând în Liga 1 în 2006. ”Chiar dacă este o ligă a doua cu pedigree, pentru că sunt echipe de tradiție, cu istorie în spate, iar de la anul vor fi și mai multe, căci sunt sigur că Rapidul va promova, oricărui jucător îi e dor de Liga 1. Mi-este dor și mie și sper să mai ajung să joc în prima ligă cu FC Argeș”, a mai spus el. 

Emil Săndoi vrea să fie răzbunat de naționala Under 21

Fost selecționer al naționalei de tineret, Emil Săndoi urmărește cu interes performanțele actualei generații Under 21, calificată la turneul final din Italia. El speră ca Ionuț Radu, Ianis Hagi sau George Pușcaș să răzbune ghinionul avut de echipa pe care a antrenat-o în 2010. ”Mă bucur de această generație, mă bucur că s-a schimbat și sistemul de calificare, mă bucur că au reușit să termine pe primul loc în grupă. Și noi am reușit acest lucru într-o campanie de calificare, dar din păcate pentru noi atunci se mai dădea un baraj pe care l-am pierdut nemeritat cu Anglia. Mi-aș dori să răzbune eliminarea noastră de atunci”, a spus Emil Săndoi.

Tehnicianul are mare încredere în jucătorii care compun naționala ”mică”: ”Sunt o generație de excepție și cred că aproape toți dintre ei vor face pasul către echipa mare. Nu vor avea o misiune ușoară în Italia, pentru că întâlnesc echipe din campionate puternice, care se califică aproape de fiecare dată la turneele finale. Sunt jucători cu experiență și cu valoare individual deosebită. Nici nu am avut o șansă prea mare la tragerea la sorți pentru că e o grupă foarte grea. Chiar dacă Anglia, Franța și Croația au jucători care deja sunt titulari la prima reprezentativă este posibil să-i folosească și la echipa de tineret la un turneu final. Va fi o competiție foarte grea, dar trebuie să avem mare încredere în acești jucători”, a mai spus Săndoi.

Emil Săndoi: ”Mirel Rădoi este un gladiator, a fost omul potrivit la locul potrivit”

El are vorbe de laudă și pentru cel care conduce acum selecționata Under 21, Mirel Rădoi: ”Mirel este un gladiator. În momentul în care a fost investit la naționala de tineret eu am spus că a fost cea mai bună alegere. La fel am spus că vom termina pe primul loc în grupă. Mirel a fost omul potrivit la locul potrivit. E un antrenor care, ca și când era jucător, a fost tot timpul implicat sută la sută în ceea ce a făcut. Am mare încredere în el. E un antrenor tânăr, dedicat”, a încheiat fostul fundaș al Craiovei subiectul legat de naționala de tineret.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.