Șoc în Rusia. Corupția “inevitabilă”, dezincriminată!

Ministerul rus al Justiţiei propune, într-un proiect de lege, ca oficialii care iau mită sau sunt implicaţi în alte fapte de corupţie să nu mai fie pedepsiţi – în ”condiţii excepţionale” -, în urma unei iniţiative în acest sens, de anul trecut, a preşedintelui rus Vladimir Putin.

Vladimir Putin a propus această măsură în iunie 2018, în cadrul unui plan în lupta împotriva corupţiei, care prevede un pachet de măsuri ce le permit funcţionarilor să nu fie urmăriţii în justiţie pentru corupţie, în „condiţii excepţionale”.

Rusia se află printre cele mai corupte ţări din lume. Potrivit raportului din acest an al Transparency International (TI) cu privire la indicele corupţiei, ea se află pe locul 138 în lume, între cele 180 de ţări acoperite în raport.

Amendamente întocmite de minister vizează să scutească funcţionarii de orice responsabilitate juridică, atunci când „corupţia este inevitabilă”. „În anumite circumstanţe, respectarea restricţiilor şi interdicţiilor (…) cu privire la prevenirea sau soluţionarea conflictelor de interese (…) este imposibilă din motive obiective„, se arată în proiect, publicat pe portalul Guvernului. Ministerul nu prezintă exemple de „circumstanţe excepţionale” care să le permită funcţionarilor să evite sancţionarea. Potrivit cotidianului economic Vedomosti, ministerul urmează să prezinte exemple de derogări de la legislaţia anticorupţie la finalul dezbaterii publice a proiectului, care se încheie la 8 februarie.

Aceste amendamente le oferă funcţionarilor portiţe prin care să evite să dea socoteală, a declarat pentru Vedomosti adjunctul şefului filialei ruse a Transparency International, Ilia Şumanov. „Nu există vreo explicaţie raţională a folosirii circumstanţelor excepţionale în care un oficial să nu poată să declare un conflict de interese„, a subliniat el.

Serviciul de presă al Ministerului rus al Justiţiei a precizat ulterior, potrivit agenţiei oficiale Tass, că respectarea reglementărilor anticorupţie poate fi „imposibilă din motive obiective” în oraşe monoindustriale, în Extremul Orient rus şi în alte „locuri izolate şi slab populate”.

Ministerul a evocat totodată circumstanţe excepţionale precum o „boală îndelungată şi gravă” şi cazuri în care membri ai familiei unui fost oficial alege să reţină venitul copiilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.