Primarii de municipii resping propunerile Ministerului Finanțelor

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), au transmis, joi seară, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care afirmă că resping categoric propunerile Ministerului Finanţelor privind preluarea integrală a unor categorii de cheltuieli descentralizate şi solicită asumarea de către Guvern a susţinerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum s-a angajat în ”Programul de guvernare 2018-2020”.

„Vă mulţumim pentru disponibilitatea la dialog manifestată la întâlnirea de ieri, cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, referitoare la finanţarea autorităţilor locale în anul 2019. Urmare discuţiilor purtate, vă comunicăm: AMR respinge categoric propunerile Ministerului Finanţelor Publice (MFP) privind preluarea integrală a unor categorii de cheltuieli descentralizate, aferente sistemului de protecţie a copilului, centrelor pentru persoane cu handicap, indemnizaţii pentru persoane cu handicap şi însoţitori ai acestora, precum şi salarizarea personalului neclerical, cheltuieli evaluate de MFP la 6,4 miliarde de lei”, au transmis, joi seară, premierului Viorica Dăncilă, reprezentanţii AMR.

Aceştia solicită asumarea de către Guvern a „susţinerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi”, aşa cum s-a angajat în „Programul de guvernare 2018-2020″, Capitolul/„Administraţie publică. Politici regionale”,/ Măsura 2 /„Finanţarea autorităţilor locale”,/ pagina 109.

În plus, primari de municipii solicită urgent transmiterea spre consultare a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2019, în conformitate cu prevederile HG nr. 521/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative.

„Vă reamintim ce anume a generat discuţiile actuale între UAT-uri şi MFP. Urmare reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, în anul 2018bugetele locale au fost diminuate cu sume reprezentând 30-40% din bugetele anului 2017. În aceste condiţii, AMR a solicitat ca în anul 2019, Guvernul României să îşi respecte promisiunea făcută la sfârşitul anului 2017, dar şi la aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2018, de a asigura finanţarea APL cel puţin la nivelul sumelor primite de la bugetul de stat în anul 2017, în sume nete”, au mai transmis primarii, potrivit news.ro.

Aceştia susţin că, din evaluările pe care le-au făcut, pentru ca în anul 2019 comunităţile locale să fie finanţate la nivelul anului 2017, comunele, oraşele şi municipiile ar trebui să beneficieze de compensarea pierderilor pe care le înregistrează, până la nivelul minim de 67% din IV.

„Răspunsul MFP, astfel cum îl regăsim în adresa nr. 462218/30.01.2019 reprezintă o ducere în derizoriu atât a nevoilor şi intereselor comunităţilor locale, cât şi o gravă încălcare a principiului asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate, cât şi a principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil,predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară, principii reglementate şi în Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006”, au mai scris primarii în documentul adresat premierului.

Aceştia apreciază că la nivelul majorităţii primăriilor s-ar înregistra pierderi semnificative ca urmare a creşterii cotei din IV alocate, în paralel cu preluarea integrală a cheltuielilor generate de susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a sistemului de protecţie a persoanelor cu dizabilităţi.

Documentul este semnat de Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România, respectiv Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, Bucureşti; Ilie Gavril Bolojan, Oradea; Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad; Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova; Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara; Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistriţa; Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi; Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa; Ion Lungu, primarul municipiului Suceava; Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila; Adrian Mocioniu primarul municipiului Slobozia; Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani; Arpad Andras Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe; Nicolae Barbu, primarul municipiului Giurgiu; Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu; Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi; Gábor Kereskényi, primarul municipiului Satu Mare; Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani; Florin Oancea, primarul municipiului Deva; Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău; IonuţPucheanu, primarul municipiului Galaţi; Constantin Toma, primarul municipiului Buzău; Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj; Dumitru Boroş, primarul municipiului Bârlad; Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău; Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea; Lucian Ovidiu Micu, primarul municipiului Roman; Costan Morar, primarul municipiului Dej; Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara şi Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.

Primarii de municipii s-au întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă, dar şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a discuta despre alocările bugetare pentru 2019.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.