Conferința organizată de Maria Grapini la Geoagiu Băi ajută la găsirea de soluții pentru turismul hunedorean
Interes ridicat, sâmbătă, 2 februarie, în zi de mare sărbătoare, pentru conferința-dezbatere, organizată și moderată de către europarlamentarul umanist, Maria Grapini, în stațiunea de interes național Geoagiu Băi. Sub denumirea “Turismul hunedorean, Geoagiu Băi – posibilități de dezvoltare durabilă“, dezbaterea a strâns la un loc oficialități – primarul și viceprimarul stațiunii, vicepreședintele CJ Hunedoara, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională – vicepreședinta la nivel national pe probleme de infrastructură a Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, oameni de afaceri și mici întreprinzători din zonă, localnici, umaniști din toată țara, mass-media.
Umanista Maria Grapini a precizat din start că se dorește a fi un facilitator al transmiterii informațiilor din zona aleasă de Dumnezeu – așa cum o consideră foarte mulți specialiști – plină de istorie, vestigii și comori ce-și așteaptă valorificarea – cum ar fi apele termale – către autoritățile centrale și chiar europene.
„Acesta este rolul unui europarlamentar! Să se implice, să afle, să insiste, să ajute! Asta fac de la preluarea mandatului. Merg în diverse zone ale României, organizez conferințe și dezbateri pe temele care ard, preiau problemele și le transmit Guvernului. Să știți că doamna prim-ministru a primit numeroase dosare din partea mea, unele sunt deja în lucru. Știu ce înseamnă județul Hunedoara și o stațiune de interes național, cum este Geoagiu Băi, știu câtă nevoie de implicare este, ea trebuie să fie una integrată, deci trebuie să ne unificăm forțele! Nu contează culori politice, partide, ci interesul celor care trăiesc aici și văd că o zonă cu un potențial fantastic nu este îndeajuns susținută și dezvoltată!”, a declarat Maria Grapini, la Geoagiu Băi.
Maria Grapini a avut un rol major, pe timpul mandatului său de ministru al Turismului, pentru că a reacreditat stațiunea drept una de interes național, în virtutea resurselor naturale, a apelor termale care au recomandat-o și o recomandă pentru un astfel de statut.
Sâmbătă, 2 februarie, umanista a vizitat, împreună cu primarul și cu viceprimarul din Geoagiu Băi, stațiunea și împrejurimile, pentru a vedea cum s-a dezvoltat, de atunci (cinci ani) și până în prezent. Din păcate, așa cum a declarat Grapini, legea pe care tot umanista a inițiat-o, care i-ar fi obligat pe deținătorii de spații de cazare-fie că vorbim de stat sau privați – să le refacă, odată ce le-au preluat, zace în Parlament și acum.
Dezbaterea de la Geoagiu Băi a fost una consistentă și utilă, pentru că autoritățile locale și județene prezente au putut da răspunsuri concrete participanților, pe numeroasele chestiuni ridicate și discutate în detaliu. In egală măsură, autoritățile și-au expus problemele acute legate de regimul terenurilor, rămas neclarificat și în prezent, dar și de procedurile greoaie din domeniul achizitiilor publice, care consumă timp și multă birocrație.
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a trecut în revistă cele mai importante și noi prevederi legislative, i-a informat pe cei prezenți despre ultimele directive europene din domeniul turismului, și-a prezentat raportul de activitate pe anul precedent, care cuprinde peste 4000 de amendamente la rapoarte europene și sute de interpelări și luări de cuvânt în Parlamentul European, asigurându-i pe cei prezenți că misiunea sa nu este încheiată!
Umanista le-a mai transmis hunedorenilor că, marți, la Bruxelles, va avea o întâlnire cu premierul României și că îi va înmâna Vioricăi Dăncilă dosarul cu cele mai mari probleme ale județului Hunedoara.
Viitoarea dezbatere pe teme de turism a europarlamentarului umanist, Maria Grapini, pe teme de turism, va avea loc, în luna martie, într-un alt loc binecuvântat al României, dar neexploatat turistic, Valea Jiului.