Program școlar privind igiena dentară, derulat de Crucea Roșie
Peste 9.000 de elevi din mediul rural vor beneficia anul acesta de lecţii gratuite de igienă orală în cadrul unui program şcolar derulat de Crucea Roşie în parteneriat cu Colgate România, potrivit directorului filialei Vâlcea a asociaţiei umanitare, Ionuţ Cherăscu.
Acesta a precizat ca programul, aflat la cea de-a doua ediţie, a început de luna trecută, în cadrul lui voluntarii asociaţiei urmând sa îi înveţe pe copiii din şcolile din mediul rural ce sa facă pentru a avea dinţi sănătoşi şi frumoşi.
„În proiect sunt prinse anul acesta 91 de unităţi şcolare din mediul rural, dar şi din câteva oraşe mici din judeţ, în total fiind 9.111 elevi cărora le vom livra , prin intermediul voluntarilor şi al cadrelor didactice din şcolile respective, această lecţie de igienă dentară. Copiilor li se explică, într-un mod interactiv, tehnica de periaj dentar, iar la final le donăm şi instrumentele necesare pentru a avea în fiecare zi o dantură sănătoasă: periuţa şi pasta de dinţi, dar şi pliante cu sfaturi utile pentru părinţi. De asemenea, în pacheţele acestea le vom da şi săpun, lecţiile de igienă dentară fiind completate de informaţii privind importanţa spălării mâinilor, pentru ca cei mici sa fie protejaţi de afecţiunile bacteriene consecutive unei igiene deficitare”, a menţionat reprezentantul Crucii Roşii din Vâlcea.