România și Cehia, la egalitate după prima zi de Fed Cup

0

România și Cehia se află la egalitate după prima zi a confruntării din primul tur al Grupei Mondiale. Simona Halep (3 WTA) a echilibrat situația după victoria reușită în fața Katerinei Siniakova (44 WTA), scor 6-4, 6-0, după doar o oră și 13 minute de joc.  În primul meci, Mihaela Buzărnescu (29 WTA) a pierdut clar în fața Karolinei Pliskova (5 WTA), scor 1-6, 4-6. 

SIMONA HALEP KATERINA SINIAKOVA 6-4, 6-0. Echipa care câștigă 3 din cele 5 meciuri se califică în semifinalele Grupei Mondiale.

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, pe Katerina Siniakova, locul 44 WTA, în a doua partidă a întâlnirii dintre Cehia şi România, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei. După prima zi a întrecerii, Cehia şi România sunt la egalitate, scor 1-1.

Favoritele şi-au făcut treaba în prima zi a întâlnirii de la Ostrava, Cehia – România. După ce Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, a venit rândul Simonei Halep să-şi respecte statutul. Şi ea l-a respectat destul de bine, cu menţiunea că victoria ar fi putut fi şi mai clară.

În setul I, Simona Halep a avut o evoluţie „amestecată”, cu puncte spectaculoase, dar şi cu scăderi inexplicabile în joc. Halep a abordat meciul cu agresivitate, cu un serviciu excelent, însă continuă să aibă căderi în momentele în care se află în contolul total al partidei. Ea a fost foarte aproape să scape din mână un set în care a condus cu 5-2 şi 40-0. L-a luat cu 6-4 până la urmă, după a şase minge de set. Din fericire, revenirea adversarei nu a ţinut prea mult, iar setul secund a fost un monolog al jucătoarei române, care l-a încheiat la 0.

Sportiva din Cehia s-a remarcat mai mult prin dârzenie şi spirit de luptă, decât prin calitatea loviturilor, însă perseverenţa şi efortul ei generos i-au pus probleme fostului lider WTA, în prima parte a jocului. În partea a doua a meciului, Siniakova nu a mai avut prospeţimea din primul set, iar defensiva ei energică a fost străpunsă defintiv de jucătoarea română.

Halep a reuşit primul break pentru echipa României (Buzărnescu nu a făcut niciunul cu Pliskova), în ghemul de început al meciului. Siniakova a echilibrat apoi jocul pe serviciul ei până la 2-4, când, după un ghem de aproape nouă minute, a cedat un nou break. În ghemul următor, la 5-2, Halep a avut 40-0, iar Siniakova a cerut „challenge”, la al doilea serviciu al româncei, care s-a dovedit a fi aut. Impecabilă până atunci la serviciu, Halep a ratat toate mingile de set de la 40-0, una cu o a doua dublă, apoi încă o minge de set şi şi-a cedat serviciul, la prima minge de break din partidă a rivalei. Sportiva cehă s-a apropiat la un ghem, 4-5, dar Halep a luat setul până la urmă, scor 6-4, după 47 de minute de joc.

Katerina Siniakova nu a mai reuşit mai nimic în setul al doilea, iar Halep a reuşit un „bagel”, 6-0, după 72 de minute de la start.

La partidele din Ostravar Arena a asistat şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Duminică, de la ora 14.00, vor avea loc meciurile:

Karolina Pliskova – Simona Halep;

Katerina Siniakova – Mihaela Buzărnescu.

Partida de dublu va avea loc duminică, după încheierea meciurilor de simplu. Astfel se vor întâlni Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova – Irina Begu / Monica Niculescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.