Tupeu: Matteo Politi a cerut, în arest, cărți de medicină!
Date uluitoare despre medicul impostor. Matteo Politi este încarcerat la Sectia 4 de Politie după ce a fost Arestat preventiv. Bărbatul a cerut sa i se aducă cărți de medicina, pentru ca susține ca vrea sa fie in tema cu ce se întâmpla.
Italianul Matteo Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private fără avea studii de specialitate şi drept de liberă practică în România, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile.
Judecătorii de la Judecătoria sectorului 1 au decis joi seară ca Politi să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de înşelăciune şi de exercitarea fără drept a unei profesii.
Politi a fost reţinut miercuri, la Curtici, într-un tren cu destinaţia Budapesta.
El a fost reţinut pentru 24 de ore, joi fiind audiat din nou şi prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tot miercuri, avocatul său, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, a susţinut că diploma de absolvent al Universităţii de Medicină din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei.