Soros, previziuni sumbre privind viitorul UE

0

Investitorul miliardar şi militantul politic liberal George Soros a lansat un apel către Europa să se ”trezească” şi să realizeze ”amploarea ameninţării” cu care se confruntă din partea celor pe care el îi consideră inamicii ei, atât în plan intern cât şi în plan extern, informează marţi CNBC.

Europa „se îndreaptă cu ochii închişi spre neant”, avertizează Soros într-un articol publicat luni de portalul Project Syndicate, cerându-le „popoarelor Europei să se trezească înainte să fie prea târziu”.

„Dacă nu se trezesc, Uniunea Europeană va avea soarta Uniunii Sovietice în 1991”, afirmă Soros, într-o aluzie la destrămarea URSS şi căderea comunismului.

Uniunea Europeană trece printr-un moment „revoluţionar” al cărui rezultat este „foarte incert”, şi mai rău, nici liderii Europei şi nici cetăţenii de rând nu apreciază acest lucru, explică miliardarul american de origine ungară.

George Soros a publicat articolul intitulat „Europa, te rog, trezeşte-te!” într-un context în care se apropie alegerile pentru Parlamentul European, la care sunt aşteptate rezultate bune pentru partidele antisistem şi eurosceptice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.