Papa Francisc răspunde scrisorii lui Maduro

0

Papa Francisc i-a adresat un răspuns foarte prudent preşedintelui contestat al Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce acesta i-a scris la începutul lui februarie pentru a-i solicita ajutorul şi medierea în criza politică din ţara sa, a relatat miercuri cotidianul italian Corriere della Sera, transmite AFP.

Scrisoarea papei este datată 7 februarie şi adresată ‘domnului’ Maduro, fără titlul de preşedinte, a indicat publicaţia.

Francisc aminteşte precedentele tentative de mediere, inclusiv din partea Bisericii catolice, exprimându-şi regretul că ‘din nefericire, toate sunt întrerupte pentru că ceea ce s-a decis în reuniuni nu a fost urmat de gesturi concrete pentru realizarea acordurilor’.

Solicitat de AFP, Vaticanul a refuzat să comenteze în legătură cu informaţiile din Corriere della Sera.

La 4 februarie, Nicolas Maduro a declarat că i-a scris papei Francisc pentru a-l ruga să joace un rol de mediator în criza politică din ţara sa.

‘I-am scris o scrisoare papei Francisc (…) spunând că eu slujesc cauza lui Hristos’, a afirmat Maduro pentru postul de ştiri italian SkyTg24, declarându-se catolic practicant.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.