Noul Cod Rutier aduce modificări drastice
Noul cod rutier care va intra în vigoare începând de vineri, 15 februarie, va aduce câteva modificări care trebuie să fie în atenția șoferilor.
Cea mai importantă modificare care apare menționată în noul cod rutier vizează persoanele care au peste 16 ani şi care vor dori să conducă un moped sau un triciclu. Acestea vor avea nevoie de permis de conducere pentru categoria AM.
Șoferii agresivi în trafic vor primi drept pedeapsă luarea permisului pentru 90 de zile. De asemenea, șoferii care se fac vinovaţi pentru un accident rutier nu vor mai primi dovadă de circulaţie, iar permisul de circulaţie le-ar putea fi suspendat timp de trei luni.
Conform noului Cod Rutier, unele amenzi au crescut de 10 ori, iar când este vorba de consum de alcool, dacă se depășește o anumită limită, se poate ajunge după gratii. O îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge îi aduce șoferului o amendă prevăzută în clasa a V-a de sancțiuni (de la 21 la 50 de puncte – amendă) și o suspendare a permisului de 180 de zile.
Totodată, şoferii care utilizează telefonul mobil în trafic, în timp ce conduc, riscă să primească o amendă de 1.600 lei.
Amenzile prevăzute în Noul Cod Rutier sunt între 4.080 și 9.600 lei pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri, în care se produc și pagube materiale, la care se adaugă și suspendarea permisului pe o perioadă de un an de zile. În cazul în care accidentul se soldează și cu victime, perioada pe care se suspendă permisul este de doi ani.