Concertele Teatrelli, o experiență culturală completă: URMA & Simona Strungaru Symphonics de Dragobete

0

Teatrelli a pregatit un program special de Dragobete: un concert care aduce pe scenă inconfundabila muzică a trupei URMA, alături de aranjamente semnate de Simona Strungaru. Evenimentul are loc pe 24 februarie, de la ora 19.00 și este sold-out.

Considerată a fi una dintre cele mai bune trupe alternative din România, în 2018 URMA a împlinit 15 ani de existență și de muzică.

URMA este un proiect imaginat în primăvara anului 2003 în Cluj Napoca de Mani Guțău și Dan Byron, cărora li s-au alăturat mai târziu Dominic Csergo și Sorin Erhan. Primul album al trupei, „Nomad Rhymes”, a fost înregistrat în aprilie 2003 în studioul Glas Transilvan din Cluj. Așa cum chiar ei mărturisesc, URMA este ”una dintre puținele trupe din România pentru care contează doar muzica”. Au continuat pentru plăcerea de a asculta muzică bună, muzică pură, autentică, creată fără alt scop decât acela de a lasă ceva în urmă, de care să-și amintească cu plăcere. Așa s-a născut și numele trupei. URMA a concertat până acum în România, Ungaria, Franța, Germania și Elveția și a fost invitată la numeroase festivaluri naționale și internaționale. Urmează concertul de la Teatrelli.

Simona Strungaru este pianist, dirjor, orchestrator și compozitor de muzică de film. A absolvit în anul 2010 masteratul la Conservatorul din Amsterdam, unde a studiat pianul cu reputatul profesor Jan Wijn și a dirijat cu Lucas Vis. Conceptul Simona Strungaru Symphonics, lansat în 2015, se bazează pe muzică originală și orchestrații semnate de Simona și are o componență variabilă, între formule de 5 și 50 de muzicieni profesioniști. Simona Strungaru a dirijat de la muzică simfonică până la pop și rock (Loredana, Voltaj, Urma etc).“Muzica ne ajută să intrăm în contact cu sinele nostru. Câţi oameni pe pământ, atâtea personalităţi, firi şi, în concordanţă, muzici. Muzica este o vibraţie pe care o percepem cu toţii, fie că ne ocupăm cu asta sau nu, poate fi alinare, energizare, contemplaţie, adorare. Pentru mine muzica reprezintă un prieten pe viaţă pe care l-am cunoscut de mică şi cu care călătoresc în fiecare clipă a vieţii mele.”, declara Simona într-un interviu acordat presei.

Mai mult detalii despre concert, în evenimentul de pe Facebook:

https://www.facebook.com/events/297272800976473/

Spectacolul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

www.facebook.com/teatrelli/

www.instagram.com/teatrelli/

www.creart.ro/teatrelli/

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.