Contribuția de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie ar putea fi prorogată cu un an

Ministerul Energiei a solicitat prorogarea cu un an a termenului de aplicare a contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile din energie, prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, a declarat, marţi, Doru Vişan, secretar de stat în minister.

„Am cerut prorogare pe un an, apoi vom mai analiza”, a spus Vişan, la ZF Power Summit.

Miercuri, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu prim-ministrul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, a reieşit că aceasta este excesivă şi este posibil să se renunţe la ea.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici,a spus, miercuri seară, că o eventuală modificare a OUG 114 va fi luată după o discuţie în Coaliţia de guvernare şi la nivelul Executivului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.