Scandal uriaș: Parlamentarii, liber la angajările la companiile de stat!

Senatul a adoptat luni propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, potrivit căreia acestor funcţionari li se permite să participe în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere în calitate de reprezentant al unei instituţii fără să se afle într-o situaţie de incompatibilitate.

Funcţionarul public trebuie să fie desemnat să participe în aceste organisme de conducere colectivă în baza unui act administrativ.

S-au înregistrat 79 de voturi „pentru”, 29 – „împotrivă” şi o abţinere.

Senatorii Opoziţiei au sesizat la acest act normativ că social-democratul Virginel Iordache, deşi a votat cu mâna ridicată în lipsa cartelei, figurează pe listă şi la vot electronic.

Potrivit preşedintelui de şedinţă, Claudiu Manda, staff-ul ar fi explicat că votul electronic al senatorului Iordache îi aparţinea lui Ioan Simionca (ALDE), care ar fi votat de la pupitrul colegului său din PSD. Manda a spus că situaţia creată va fi analizată şi în Biroul permanent.

Propunerea legislativă, iniţiată de deputaţii Neculai Eftimie (PSD) şi Florică Calotă (ALDE), va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.