Nominalizarea lui Mircea Drăghici la șefia AEP, contestată puternic de ONG-uri și Opoziție!
Mai multe ONG-uri din România își exprimă îngrijorarea și indignarea față de propunerea pentru numirea la conducerea Autorității Electorale Permanente a lui Mircea Drăghici, după vacantarea postului în urma demisiei președintelui Daniel Barbu. „Numirea unei persoane care este cercetată penal pentru fapte care au legătură cu utilizarea ilegală a fondurilor pentru subvenții primite de partide constituie un derapaj major și poate conduce la pierderea credibilității instituției”, se arată într-o scrisoare a OUG-urilor. Şi liberalii consideră că nominalizarea deputatului Mircea Drăghici la şefia AEP arată intenţia fraudării alegerilor de către PSD şi solicită tuturor partidelor parlamentare să susţină un candidat care să nu aparţină coaliţiei guvernamentale.
Într-un comunicat „Lupul paznic la oi: solicităm retragerea propunerii lui Mircea Drăghici pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente”, Asociaţia CIVICA, Centrul pentru Studiul Democrației (CSD), Centrul pentru Inovare Publică, Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul de Resurse pentru participare publică (Ce-re), Centrul pentru Resurse Civice, Expert Forum (EFOR), Freedom House, Romania, Frontline Club, Forum Apulum, Funky Citizens, Geeks for Democracy şi Mircea Kivu, sociolog, își exprimă îngrijorarea și indignarea față de propunerea pentru numirea la conducerea Autorității Electorale Permanente a lui Mircea Drăghici, după vacantarea postului în urma demisiei președintelui Daniel Barbu.
„Solicităm Partidului Social Democrat să retragă această propunere. Solicităm, de asemenea, tuturor partidelor parlamentare să identifice candidați fără probleme de credibilitate, care pot contribui la dezvoltarea funcționării instituției publice și la transparentizarea proceselor electorale. (…) Numirea unei persoane care este cercetată penal pentru fapte care au legătură cu utilizarea ilegală a fondurilor pentru subvenții primite de partide constituie un derapaj major și poate conduce la pierderea credibilității instituției„, avertizează ONG-urile.
„Considerăm că AEP a realizat pași semnificativi în transparentizarea procesului electoral, inclusiv prin introducerea sistemului SIMPV, dar și prin măsuri care au legătură cu finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale. Pentru ca acest progres să continue, la conducerea instituției trebuie numită o persoană asupra căreia să nu planeze suspiciuni de utilizare ilegală a fondurilor publice și care să poată susține în continuare procesul de transparentizare a modului în care se realizează finanțarea partidelor politice.
Acest fapt este și mai important dacă luăm în calcul majorările semnificative ale cuantumului subvențiilor către partidele politice. Reamintim că o lege inițiată de dl. Drăghici a majorat valoarea pentru subvenții în 2018, specificând că suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puțin 0,01% și de cel mult 0,04% din produsul intern brut. Spre exemplu, în februarie 2019 subvenția a fost de 13.3 milioane de lei comparativ cu 3.8 milioane de lei în februarie 2018.
Totodată trebuie observat că poziția ocupată de domnul Mircea Drăghici până în momentul de față, aceea de trezorier al Partidului Social Democrat, îl plasează într-un potențial conflict de interese dacă va fi numit în funcția de președinte AEP. Domnia sa va fi chemat să coordoneze operațiuni de transparentizare pentru fondurile publice pe care tot dânsul le-a gestionat în anii anteriori. În plus, poate plana o suspiciune în situațiile în care se vor discuta acțiuni ale Partidului Social Democrat în campaniile electorale, dat fiind faptul că Mircea Draghici a fost implicat până la nici 3 luni înaintea alegerilor în strucurile executive ale partidului, cu rol semnificativ in planificarea campaniilor electorale.
Reamintim și că în următorii 2 ani în România se vor derula patru rânduri de alegeri, iar rolul AEP este unul semnificativ în desfășurarea optimă și credibilă a acestora, întrucât va gestiona verificarea fondurilor utilizate în campanie și decontarea acestora, după caz”, se mai arată în scrisoare.
Şi PNL cere PSD retragerea propunerii lui Mircea Drăghici.
„Nominalizarea lui Mircea Drăghici de către Partidul Social Democrat pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente nu reprezintă altceva decât confirmarea faptului că intenţia reală a lui Liviu Dragnea este de a frauda următoarele rânduri de alegeri din România. Este inacceptabil ca persoana care a fost condamnată penal definitiv tocmai pentru fraude electorale să fie aceeaşi care girează numirea unui nou şef al AEP. În condiţiile în care în următorii 2 ani de zile în România se vor desfăşura 4 scrutine electorale generale, prin propunerea făcută PSD transmite un mesaj clar tuturor competitorilor că actuala coaliţie de guvernare nu intenţionează să garanteze alegeri libere şi corecte”, se arată într-un comunicat al PNL.
Liberalii precizează că Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este acuzat că a deturnat subvenţiile primite de partid de la stat şi le-a folosit în interes personal pentru bolizi de lux, pentru chirii lunare de 19.000 de euro şi contracte de 1,8 milioane lei în beneficiul soţiei pentru cheltuieli de publicitate.
„Dincolo de faptul că domnia sa se află într-un grav conflict de interese în raport cu aceste fapte care nu au fost elucidate nici până la acest moment, reprezintă o contradicţie în termeni ideea de a-l propune pe Mircea Drăghici să vegheze la corectitudinea desfăşurării alegerilor”, susţin liberalii.
Potrivit comunicatului, Partidul Naţional Liberal solicită tuturor partidelor parlamentare susţinerea unui candidat pentru şefia AEP care să nu aparţină actualei coaliţii guvernamentale.
„În mod firesc, în urma demisiei preşedintelui AEP, persoana nominalizată să ocupe această responsabilitate trebuie să fie o personalitate din societatea civilă cu recunoaştere publică şi experienţă în procesul electoral sau, în cazul în care se doreşte o nominalizare politică, o persoană propusă din rândul partidelor care nu se află la guvernare, tocmai pentru a reprezenta o garanţie a desfăşurării corecte a alegerilor ce vor urma”, se precizează în comunicat.
Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a anunţat că a demisionat de la conducerea instituţiei din motive personale. Conform unor surse politice, şefia AEP ar urma să fie preluată de trezorierul Partidului Social Democrat, Mircea Drăghici.