Răzvan Cuc și Daniel Suciu, propuși de PSD la Transporturi și Dezvoltare Regională

Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a validat marţi pe deputaţii Răzvan Cuc – pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi pe Daniel Suciu – pentru cea de ministru al Dezvoltării Regionale. Propunerile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, au dus la certuri în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, au declarat surse politice.

Premierul Viorica Dăncila a anunțat, marți seară, în Parlament, după sedița CEX al PSD, că va trimite la Cotroceni, miercuri, propunerile de miniștri la Dezvoltare și Transporturi, Daniel Suciu, respectiv Razvan Cuc.

„Îl voi suna pe domnul președinte Iohannis”, a adăugat Dăncilă. „Dincolo de jocul politic, mai important e ce se întâmplă în țară, ce vrem să facem pentru români și modul cum e percepută România pe plan extern în timpul președintiei Consiliului UE”, a menționat premierul.

Comitetul Executiv al PSD a votat, marţi, după patru ore de discuţii, nominalizarea lui Daniel Suciu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi a lui Răzvan Cuc la Ministerul Transporturilor.

„Acestea sunt cele două nominalizări votate în cadru CExN, care, cred eu, trebuie acceptate de domnul preşedinte Iohannis”, a spus premierul.

Decizia referitoare la propunerea liderului deputaţilor PSD Daniel Suciu la Ministerul Dezvoltării a fost luată cu unanimitate de voturi, în timp ce un singur social-democrat a votat împotriva nominalizării lui Răzvan Cuc la Transporturi.

Răzvan Cuc a mai fost ministrul al Transporturilor în Guvernul Tudose.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.