Liberalul Marius Bodea îl ironizează pe Dragnea

0
Liderul PNL Municipiul Iași, deputatul Marius Bodea, afirmă că Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu au dat bir cu fugiții în această săptămână și au renunțat să mai vină la Conferința Județeană a PSD, amânată pentru o dată ulterioară. Vineri, 22 februarie, în filiala județeană a PSD ar fi urmat să aibă loc alegeri pentru a pune capăt interimatului actualei conduceri. Evenimentul nu a mai fost confirmat pentru opinia publică deoarece conducerea centrală a PSD a întârziat să comunice prezența cu certitudine la Iași a președintelui partidului, precum și a secretarului general.
Ca ieșeni, nu putem decât să salutăm că într-o săptămână neagră pentru democrația românească, cei doi corifei ai distrugerii României, Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu, au renunțat să mai pună piciorul în Moldova. Riscul de a da ochii cu ieșenii furioși de recenta adoptare a OUG-urilor care îi pun lui Dragnea justiția la picioare era probabil prea mare! Frica acestora față de locuitorii din municipiul Iași este una autentică, la fel ca și lipsa oricăror răspunsuri privind marile proiecte de infrastructură așteptate: autostrada Ungheni-Iași-Tg. Mureș, Șoseaua de Centură, Spitalul Regional de Urgențe, Sala Polivalentă etc. Bugetul de Stat adoptat în urmă cu o săptămână prevede bani cu nemiluita pentru județele din sudul României, cu precădere pentru Teleorman, iar Iașului i-a fost alocat praful de pe tobă!“, declară Marius Bodea.

Deputatul PNL Marius Bodea este de părere că „titularizarea pe funcție“ a liderului interimar Maricel Popa nu face decât să consfințească faptul că Liviu Dragnea își dorește aici un președinte obedient, care să voteze în CExN „așa cum dictează jupânul“ și care să nu pună probleme atunci când vine vorba despre alocarea de fonduri guvernamentale județului sau posturi în structurile centrale.

Filiala Iași a PSD nu mai poartă nici măcar bruma unui capital simbolic la Centru, ci a rămas un simplu ataș la motoreta partidului, un balast care totuși produce voturi și nu cere nimic în schimb. Când se vor hotărî totuși să descalece la Iași Dragnea sau Codrin Ștefănescu, atunci ne putem aștepta să vină la adăpostul nopții și să țină conferința județeană prin vreo comună împădurită a Iașului“, încheie Marius Bodea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.