Mihai Șora îi cheamă pe români la protestul de duminică seara din Piața Victoriei

0

Filosoful Mihai Şora anunţă că va participa la protestul anunţat duminică seara, în Piaţa Victoriei, faţă de OUG pe legile justiţiei şi îndeamnă la o participare cât mai mare.

„Bună dimineaţa, oameni buni! Soare cu dinţi la Bucureşti, minus patru grade, o lumină toscană, nicio adiere de vânt”, a scris Şora pe Facebook.

El anunţă că duminică seara va fi în Piaţa Victoriei: „Ne vedem mâine seară în Piaţa Victoriei: câtă frunză, câtă iarbă, toate firicelele de praf din acest colţ de ţară”.

Mişcările civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy, Iniţiativa România şi Rezistenţa au anunţat un protest pentru duminică, între orele 18 şi 23.59, în Piaţa Victoriei, împotriva OUG care modifică legile justiţiei.
”«Oameni buni, dacă nici astăzi, după Ordonanţa de Urgenţă, nu vedeţi – adică NU VEDEŢI! – spre ce ne îndreptăm, dacă nici astăzi nu înţelegeţi – NU ÎNŢELEGEŢI! – ce înseamnă şi încotro ne duce subordonarea magistraţilor de către politicieni, înseamnă că suntem pierduţi, ca naţie, pentru alte câteva decenii. Noapte bună, România!» Mihai ŞORA
Noi nu spunem noapte bună! Pentru că noi vedem şi ştim câtă dreptate are domnul Şora, în mesajul de mai sus. De aceea, noi ne vedem în Piaţa Victoriei. Ca să-i OPRIM. Şi ca să putem spune, din nou, «Bună dimineaţa, România!»”, este mesajul postat pe pagina evenimentului.
Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei, cerând independenţa sistemului judiciar. Totodată, activitatea parchetelor din oraşe precum Constanţa, Piteşti, Iaşi şi Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, săptămâna viitoare, în semn de protest.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.