Trebuie discutată în CSAT înființarea Fondului de Dezvoltare?
Consiliul Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) solicită preşedintelui Klaus Iohannis să propună dezbaterea în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) subiectul înfiinţării Fondului Naţional de Dezvoltare şi Investiţii, întrucât acesta ar urma să conţină companii de importanţă strategică pentru economia şi siguranţa naţională, a declarat, luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului.
„Ideea Fondului de Dezvoltare a revenit pe tapet, după ce nici Grindeanu, nici Tudose nu au vrut să şi-l asume. Acum doamna Dăncilă şi Eugen Teodorovici îşi asumă acest lucru care, în opinia noastră, dincolo de celelalte acte normative care au un impact mai mare sau mai mic asupra economiei, acest Fond Suveran va avea un impact dezastruos asupra întregii populaţii, asupra întregii Românii, pentru că face referire la avuţia fiecăruia dintre noi”, a afirmat Jianu, într-o conferinţă de presă.
Cele mai multe companii din acest fond sunt de importanţă strategică, precum Electrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Imprimeria Naţională, Loteria Naţională, a argumentat el.
„Acestea sunt companii de importanţă strategică şi apelul nostru principal este şi pentru preşedintele României să ducă această temă în CSAT. Dincolo de a fi o temă economică, aceasta este şi o temă de siguranţă naţională, acest fond care are atât de multe necunoscute şi conţine atât de multe lucruri imprevizibile, încât noi considerăm că este supus hazardului”, a continuat preşedintele CNIPMMR.
Potrivit acestuia, un prim mare semn de întrebare este că Ministerul pentru Mediul de Afaceri nu este printre avizatorii actului normativ prin care se doreşte înfiinţarea fondului, deşi impactul asupra mediului de afaceri este uriaş.
Totodată, Jianu a subliniat faptul că există pericolul ca statul să piardă controlul asupra acestor companii.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, din Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar urma să facă parte 28 de companii unde statul deţine pachete majoritare sau minoritare de acţiuni.
Aceste companii sunt Engie România, Electrica, Delgaz Grid, E.ON Energie România, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România Communications, Loteria Română, IAR, Oil Terminal, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Conpet, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia, Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Cuprumin Abrud, Societatea Naţională a Sării, Romaero, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Antibiotice şi Compania Naţională Unifarm.