Șoc la Brașov. O mașină a căzut într-un pârâu!

O maşină s-a răsturnat, vineri dimineaţă, la ieşirea din Rupea spre Sighişoara, pe DN 13, în judeţul Braşov. În urma accidentului, o fetiţă de aproximativ 7 ani a decedat, ea fiind descoperită de pompierii braşoveni după ce au ridicat autoturismul răsturnat în apă. Iniţial, echipajele ISU sosite la faţa locului au descarcerat două persoane, o femeie şi copilul ei de aproximativ 2 ani, aceştia, găsiţi în stare gravă, fiind intubaţi, în sprijinul lor fiind solicitat un elicopter SMURD.

Potrivit ISU Braşov, o maşină care circula pe DN 13 s-a răsturnat, vineri dimineaţă, într-un părâu la ieşirea din Rupea spre Sighişoara. Conform IPJ Braşov, în autoturismul înmatriculat în Ungaria se aflau patru persoane, între care şi doi copii. Din primele cercetări, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit un parapet de pe marginea părţii carosabile din dreapta sensului său de mers, după care s-a răsturnat în şanţul din stânga.

Potrivit ISU Braşov, până la sosirea pompierilor, un echipaj al Jandarmeriei Braşov, care era în drum spre o altă misiune, i-a acordat ajutor celei de-a patra persoane aflată în autoturismul răsturnat în pârâu, un bărbat, menţinându-i capul la suprafaţa apei să nu se înece şi scoţându-l, ulterior, din maşină.

Iniţial, echipajele ISU sosite la faţa locului au descarcerat două persoane, o femeie şi copilul ei de aproximativ 2 ani, aceştia, găsiţi în stare gravă, fiind intubaţi, în sprijinul lor fiind solicitat un elicopter SMURD.

Ulterior, după ce au ridicat maşina răsturnată într-un pârâu, pompierii au descoperit sub aceasta şi o fetiţă, de circa 7 ani, pentru care echipajele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.