Reuniune crucială, la Quito, privind viitorul Venezuelei

Grupul Internaţional de Contact (GIC) asupra Venezuelei – format din Uniunea Europeană (UE), opt ţări europene şi patru latino-americane – se va reuni la nivel ministerial la 28 martie la Quito, au declarat luni pentru France Presse mai multe surse europene.

Această întâlnire va avea loc cu patruzeci de zile înainte de termenul limită fixat la 7 februarie la Montevideo (Uruguay) pentru organizarea unor noi alegeri prezidenţiale în Venezuela.

La reuniunea lor de la Montevideo, miniştrii europeni de externe – din Spania, Portugalia, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Suedia – şi omologii lor din Uruguay, Ecuador, Costa Rica şi Bolivia au decis de asemenea să acţioneze în domeniul ajutorului umanitar.

După trimiterea unei misiuni tehnice în Venezuela la 21 şi 22 februarie, care s-a întâlnit cu ministrul de externe Jorge Arreaza, cu opoziţia şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, acest al doilea obiectiv pare să fie singurul ce progresează.

„GIC studiază posibilitatea stabilirii unui mecanism internaţional de coordonare şi trimitere a ajutorului umanitar pentru Venezuela în strânsă cooperare cu ONU”, a anunţat marţea trecută comisarul european pentru cooperare şi dezvoltare internaţională Neven Mimica.

Potrivit acestuia, „actorii independenţi sub egida Naţiunilor Unite” trebuie să distribuie ajutorul într-un mod „imparţial” şi „depolitizat”.

Venezuela se află într-o profundă criză politică, economică şi umanitară, agravată de autoproclamarea în ianuarie a liderului opoziţiei Juan Guaido ca „preşedinte interimar” al ţării. Declaraţia sa a fost recunoscută de aproximativ 50 de ţări.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.