Câștigătorii Premiilor Gopo 2019. „Moromeții 2” a obținut 11 trofee!
Filmul „Moromeţii 2”, regizat de Stere Gulea, produs de Tudor şi Oana Giurgiu, a fost marele câştigător la gala premiilor Gopo cu 11 trofee.
„Mulţumesc foarte mult tuturor şi celor care l-au votat şi celor care nu l-au votat. E o competiţie şi în ultimă instanţă nu trebuie să ne supărăm. „La filmul ăsta am avut o echipă extraordinară şi le mulţumesc”, a spus Tudor Giurgiu. Stere Gulea a mulumit Luminiţei Gheorghiu, lui Victor Rebengiu, lui Mitică Popescu, lui Horaţiu Mălăele şi celorlalţi care m-au ajutat să facem „Moromeţii”. Multă sănătate!”.
Rodica Negrea a anunţat premiul la categoria „cel mai bun regizor” care i-a fost acordat lui Constantin Popescu pentru filmul „Pororoca”.
Carmen Tănase a prezentat premiul la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal”: Bogdan Dumitrache. Aflat la a patra nominalizare, el a spus: „Mulţumesc că m-aţi votat. Dedic acest premiu muzelor mele, fetelor mele, Mara şi Zoe”.
Valentin Teodosiu a rostit numele celei mai bune actriţe într-un rol principal: Cosmina Stratan pentru rolul din filmul „Dragoste 1. Câine”. „Mă bucur că n-am murit pe marele grohotiş şi că nu ne-a mâncat lupul”, a spus actriţa, mulţumind regizorului Florin Şerban pentru şansă.
Cel mai bun scenariu a fost cel scris de Radu Jude, aflat la a 22-a nominalizare, pentru filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.
Cel mai bun actor într-un rol secundar – Alexandru Dabija pentru filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Premiul a fost primit de producătorul Ada Solomon. „Dedic acest premiu echipei filmului „Moromeţii 2″, a spus producătoarea.
Cea mai bună actriţă într-un rol secundar a fost aleasă Iulia Lumînare pentru rolul din „Pororoca”, de Constantin Popescu.
Cel mai bun film documentar – „Caisă”, regia Alexandru Mavrodineanu.
Cel mai bun film de debut – „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, în regia Ivanei Mladenovici.
La categoria Tânără speranţă a fost ales Iosif Paştina pentru rolul Niculae din filmul „Moromeţii 2″. „Sunt foarte emoţionat. Îi mulţumesc domnului Gulea pentru şansa pe care mi-a oferit-o. Îi mulţumesc şi domnului Vivi Drăgan Vasile şi pentru că m-a făcut să arăt actor pe ecran, întregii echipe pentru o experienţă pe care n-am s-o uit niciodată”, a spus actorul.
Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune – „Cadoul de Cărciun”, de Bogdan Mureşanu. „Avem noroc că „Moromeţii 2″ nu e un scurtmetraj pentru că altfel nu am fi fost aici”, a spus regizorul.
Imagini în premieră din filmele anului 2019 au fost prezentate în cadrul galei: „Şi poate mai trăiesc şi azi”, de Tudor Cristian Jurjiu, „Zavera”, de Andrei Gruzsniczki, „Touch me not”, de Adina Pintilie, „Dragoste II. America”, de Florin Şerban, „Mo”, de Radu Dragomir, „Să nu ucizi”, de Catalin Rotaru, Gabi Virginia Sarga.
Cea mai bună muzică originală a fost a lui Massimiliano Nardulli pentru filmul „Charleston”.
Alex Bogdan a prezentat mai multe parodii ale filmelor nominalizate la premiile Gopo, printre care „Îmi este indiferent că în istorie vom intra ca jandarmi” şi „Romanian Rhapsody”.
Vivi Drăgan Vasile a câştigat trofeul Gopo pentru „cea mai bună imagine” pentru filmul „Moromeţii 2″. „Înţeleg că e ediţia a 13-a, e marţi, nimic nu mai e ca pe vremuri, nici măcar superstiţiile. Este prima oară când pot să mulţumesc. Îi mulţumesc lui Stere că m-a ales, nici nu avea prea multe opţiuni. Le mulţumesc Oanei şi lui Tudor Giurgiu pentru că m-au obligat să nu folosesc peliculă. Mulţumesc echipei mele care de mulţi ani de zile mă susţine şi nu mă lasă să greşesc. Am uitat să ne gândim şi la cel care a creat tot acest personaj genial, Marin Preda, şi bănuiesc că există cineva de la ministerul Culturii în sală. Vreau să amintesc că în Siliştea Gumeşti casa lui Marin Preda este plină de bălării, poate cu ocazia acestui film, pentru că e vorba de un mare scriitor, şi tot ne batem cu cărămidă în piept de naţionalism, poate cineva va lua problema în mână”, a spus operatorul de imagine.
Cel mai bun scurtmetraj – „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu.
Cel mai bun montaj – Dana Bunescu şi Alexandra Gulea pentru filmul „Moromeţii 2″.
Cel mai bun sunet – Dana Bunescu, Cristinel Şirli şi Constantin Fleancu pentru „Moromeţii 2″.
Cele mai bune decoruri – Cristian Niculescu pentru „Moromeţii 2″.
Cele mai bune costume – Dana Păpăruz pentru „Moromeţii 2″, fiind al treilea premiu Gopo din carieră pentru laureată.
Cel mai bun machiaj şi cea mai buna coafură – Dana Roşeanu, Iulia Roşeanu, Domnica Bodogan pentru „Moromeţii 2″.
„The Killing of the Secret Dear”, în regia lui Yorgos Lanthimos, a fost desemnat cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2018).
Premiul Romanian Society of Cinematographers, acordat lui Vivi Drăgan Vasile pentru imaginea filmului „Moromeţii 2″.
Premiul publicului, prezentat de Vlad Rădescu, a fost acordat filmului cu cel mai mare succes de box office în 2018 – „Moromeţii 2″. „Mulţumesc tuturor celor care chiar m-au ajutat să fac filmul ăsta. Un film foarte greu de făcut. A fost un film foarte aşteptat şi dezamăgirea era la ea acasă. Datorită oamenilor care m-au ajutat, colaboratori, actori, familia, vă mulţumesc că sunt în faţa dumneavoastră după 32 de ani”, a declarat regizorul Stere Gulea după ce a primit trofeul.
Premiul special a fost acordat lui Ion Nica, maestru de lumini. „Sunteţi extrem de amabili. Am să cerecetez să văd cine e vinovat că am ajuns eu aici. Mulţumesc juriului, dar încerc să dau un sfat tinerilor operatori. Văzând filmele care se fac în ultima vreme, deşi ştiu cine a făcut imaginea, mă oboseşte să stau la sfârşit să văd cine este operatorul. Sfătuiesc tinerii să profite: după scenariu şi regie să pună operatorul”, a fost sugestia lui Ion Nica pentru tinerii artişti.
Dan Chişu a primit un trofeu Gopo special. „Acest premiu mă obligă să mă duc la psiholog să văd cum dracu am dat eu banii mei altora pentru filme, dar să ştiţi că mulţi bani nu mai am”, a spus Dan Chişu primind premiul de la Miruna Berescu.
Tora Vasilescu a prezentat Premiul pentru întreaga activitate „unui artist împătimit de teatru, film şi televiziune”. Cu lacrimi în ochi şi plin de emoţie în glas, Constantin Dinulescu a spus: „E un moment în care pot să te emoţionezi. Cu mulţi ani în urmă, la 18 ani, am avut cutezanţa să mă înscriu într-o competiţie uriaşă a profesiei noastre. Am parcurs în 68 de ani paşii cu pasiune, credinţă şi cu respect pentru publicul din sală şi, cum anii au trecut, paşii au început să devină mai şovăielnici şi în clipa aia a apărut acest „omuleţ”, care mi-a întins un pocal cu apă rece şi limpede de izvor. O adâncă reverenţă în faţa celor care au făcut ca „omuleţul” să ajungă şi la mine şi, în lumea noastră, a actorilor, cei bătrâni au o vorbă care s-a verificat în timp: noi, actorii trăim cât trăieşte generaţia noastră şi pentru asta vreau să vă urez mulţi ani de aici înainte, sănătoşi, viguroşi şi la pungă groşi. Şi, în bucuria asta generală care m-a învăluit astăzi, îmi aduc aminte de un vers dintr-o melodie cu vocea inconfundabilului Gheorghe Dinică care a făcut-o nemuritoare: „Am luat totul de la viaţă şi nu i-am dat cât aş fi vrut!”.
Premiul pentru întreaga carieră a fost acordat actriţei Ileana Stana Ionescu de Monica Davidescu. „Dragi prieteni, sunt profund impresionată. Mulţumesc din toată inima celor care s-au gândit să mi-l dea. Vorbeam cu tinerii mei colegi că e foarte greu să accept premiul ăsta după o viaţă plină de premii. Acest premiu valorează decât tot ce am avut o viaţă întreagă. Sutn atât de mândră şi atât de copleşită de această premieră”, au fost cuvintele actriţei pe scenă.
Cea de-a 13-a ediţie a galei premiilor Gopo a avut loc în Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, şi a fost transmisă în direct de postul Film Now, dar şi online, pe premiilegopo.ro.