Piața asigurărilor a crescut în 2018

0

Piaţa asigurărilor şi-a îmbunătăţit anul trecut indicatorii de solvabilitate, evoluţia a fost favorabilă, dar creşterea este departe de ce ne-am dori, fiind mai mică decât cea a Produsului Intern Brut, afirmă Cristian Roşu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„În anul 2018, piaţa asigurărilor şi-a îmbunătăţit indicatorii de solvabilitate. Subscrierile pe asigurări de locuinţe au crescut cu circa 5%, deşi numărul poliţelor s-a diminuat cu circa 300.000. Gradul de penetrare a asigurărilor în PIB este în jur de 1,07%, comparativ cu Germania – 8,1% sau Franţa – 12%. Densitatea asigurărilor se situează, în prezent, la circa 109 euro, faţă de Polonia sau Cehia, unde aceasta depăşeşte 350 de euro. Evoluţia a fost favorabilă, dar este departe de ceea ce ne-am dori; creşterea pieţei asigurărilor este mai mică decât a PIB-ului”, a spus Roşu, la Conferinţa Europeană a Serviciilor Financiare (ECFS).

El a precizat că trebuie stabilit ce trebuie făcut pentru a îmbunătăţi situaţia, pe cel puţin două paliere, respectiv activitatea ASF şi educaţia financiară, se menţionează într-un comunicat al autorităţii.

„Este foarte important ca educaţia financiară să fie făcută temeinic, pentru că rezultatele acesteia se vor vedea pe termen lung. ASF are câteva proiecte în acest sens – pentru a crea un cadru legislativ flexibil şi uşor de aplicat. Se vor reanaliza o serie de norme, există propuneri de modificări ale legislaţiei pentru a o aduce în concordanţă cu realităţile economice prezente. Legea asigurărilor mutuale a trecut de cele 2 Camere ale Parlamentului şi probabil în cursul lunii aprilie va deveni funcţională şi se vor emite normele de aplicare”, a explicat vicepreşedintele ASF.

Acesta a subliniat că ASF are în vedere reaşezarea legii Fondului de Garantare, ca să servească mai bine interesele asiguraţilor şi se va interveni şi asupra legii rezoluţiei, ca să permită o intervenţie timpurie, mai eficientă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.