Polițiștii și procurorii au descins la Primăria Sectorului 5. Primarul Daniel Florea, chemat de acasă!

0

Competițiile, concertele și afacerile Primăriei Sectorului 5 au ajuns în faza investigației penale. Vineri dimineaţă, susțin surse judiciare citate de Libertatea, ofițeri de poliție au descins la Primăria Sectorului 5, sub coordonarea procurorilor.

„Primarul Daniel Florea nu era în sediu și a fost chemat de acasă, ca să asiste la percheziționarea și apoi la închiderea biroului său”, au spus aceleași surse, pentru Libertatea.

Primăria a confirmat, „nu le-am numi descinderi, dar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a cerut, într-adevăr, documente”.

„Într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 s-au solicitat date care au fost puse la dispoziție de îndată. Primăria Sectorului 5 cooperează cu toate instituțiile Statului, în mod transparent și total. În acest moment, Primăria Sectorului 5 nu deține alte informații”, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 5.

Descinderile de la primăria condusă de Daniel Florea au fost confirmate și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

„Pot să confirm că este o acțiune la Primăria Sectorului 5, într-un dosar în care se fac cercetări in rem. Mai multe informații în acest moment nu pot fi date, pentru a nu influența ancheta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 5, Andreea Ceaușu. Ea a precizat că anchetatorii urmează să ridice documente, în cadrul investigației privind faptele pentru care a fost începută cercetarea. Fiind o cercetare in rem, nicio persoană nu a fost până acum pusă sub acuzare.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.