O nouă ediție a seratelor muzicale OPERA FANtastica, la Muzeul Colecţiilor de Artă
Marți, 2 aprile 2019, de la ora 18:00, iubitorii şi cunoscătorii în devenire ai muzicii clasice sunt aşteptaţi la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei 111) pentru o nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură”. Invitata acestei searate este, de data aceasta, soprana și profesoara de canto, stabilită la Bruxelles, Ana-Camelia ȘTEFĂNESCU – laureată cu Premiul al II-lea și Premiul Publicului la ediția din 1996 a prestigiosul Concurs Internațional “Regina Elisabeta” din Belgia – cu care Luminiţa Arvunescu va dialoga, ca de obicei, atât pe teme de biografie personală, cât şi pe teme muzicale. Pe lângă dialog, seara va cuprinde un program muzical, pe care Ana-Camelia Ștefănescu îl va susţine acompaniată la pian de conf. univ. dr. Andreiana Roșca, de la Universitatea Națională de Muzică din București.
Intrarea este liberă, cu rezervarea locurilor obligatorie la office@musicarte.ro.
Soprana Ana-Camelia Ștefănescu s-a născut la București și a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică bucureștene la clasa de Canto a apreciatului tenor Ionel Voineag. Este laureată a unor importante concursuri internaționale de canto (Verviers – în 1995 și ”Reine Elisabeth” – în 1996) și, până la stabilirea în Belgia, a activat ca solistă a Operei bucureștene, pe scena căreia a interpretat dificile roluri ”de coloratură”, precum: Lucia (Lucia di Lammermoor), Rosina (Barbiere din Seviglia), Zerbinetta (Ariadna la Naxos) și Regina Nopții (Flautul fermecat).
Debutul său internațional, a avut loc la Teatro Comunale din Florența, cu rolul Regina Nopții din opera ”Flautul fermecat” de Mozart – rol pe care l-a cântat apoi pe cele mai importante scene lirice europene: de la Operele de Stat din Viena, Hamburg și Berlin, până la teatrele din Graz și Nissa. Iar când producția din Berlin a fost pusă în scenă în Japonia, Ana-Camelia Ștefănescu a fost invitată de dirijorul Daniel Barenboim pentru a interpreta rolul și acolo.Alte angajamente internaționale din cariera Anei Camelia Ștefănescu, au inclus rolurile: Olympia (Povestirile lui Hoffmann) în noua producție a regizorului Dieter Kaeg pentru Opera din Irlanda, Regina din ”The Verurteilung des Lukullus”de Paul Dessau și Narsea din ”Solimano” la Opera de Stat din Berlin, L’Enfant, Le Rossignol și La Princesse din opera într-un act ”Copilul și vrăjile”de Ravel, la Teatro Real din Madrid. Recent, soprana Ana Camelia Ștefănescu a primit cronici generoase pentru debutul ei în rolul Ophélie (Hamlet, de A. Thomas) din producția regizorului Vincent Boussard – dirijată de Patrick Fournillier – propusă de Opéra National du Rhin la Strasbourg și Mulhouse, pentru La Folie din opera ”Platee” de Rameau – dintr-o producție premiată, aparținând regizoarei Mariame Clément (împreună cu ansamblul Les Talens Lyriques dirijat de Christophe Rousset) și, de asemeni, pentru rolul Violetta din noua producție a operei La Traviata semnată de Vincent Boussard.
În plus față de angajamentele sale de operă, Ana-Camelia Ștefănescu a realizat mai multe înregistrări cu Societatea Română de Radiodifuziune și pentru WDR din Köln. De asemenea,a susținut o serie de concerte și recitaluri în România, Spania, Polonia, Elveția, Franța, Olanda, Luxemburg și Regatul Unit, inclusiv un concert în România natală alături de tenorul Jose Carreras. A cântat sub bagheta unor dirijori de mare renume, ca: Daniel Barenboim, René Jacobs, Mark Minkovski, Ivan Fischer, Simone Young, Bertrand de Billy, Peter Schreier, Sebastian Weigle, Philippe Jordan, Josep Pons, David Gimenez, Emanuel Villaume.
Luminița Arvunescu este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a dobândit, în timp, notorietate. A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă de promoție – la actuala Universitate Națională de Muzică din București și are un doctorat obținut cu Summa cum laude în domeniul Jurnalismului muzical. Este angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990 – specializată în Muzica de Operă – iar în 1996 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor, poziție pe care a ocupat-o până în 2004. Ca realizator – radio, s-a remarcat prin emisiunea ”Seara de operă” : nelipsită din grila posturilor Radio România Muzical și Radio România Cultural de peste 2 decenii și distinsă cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali (1998) și Premiul Musica Viva, acordat de Forumul Muzical Român (2008). A arhivat zeci de interviuri cu personalități artistice dintre cele mai importante: Virginia Zeani, Ioan Holender, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Karita Mattila, Diana Damrau sau Piotr Beczala fiind doar câțiva dintre cei mulți care i-au acordat interviuri în exclusivitate. A fost primul jurnalist acreditat de Radio România în Germania, după evenimentele din decembrie 1989, pentru corespondențe muzicale săptămânale. Și, de asemenea, primul jurnalist care a realizat transmisiuni directe din Studioul unui post de radio străin, în 2011, de la Radio Metropolitan Opera International din New York, transmisiuni care s-au bucurat de mare succes. A semnat numeroase articole, recenzii și interviuri în diferite publicații. Face parte din Juriul Galei Operelor Naționale Române. A inițiat seratele Opera FANtastica, din dragoste pentru muzica și artiștii de operă, dorindu-și să-i apropie pe cei din urmă de marele public. Mai ales pe acei artiști care sunt mai bine cunoscuți peste hotare decât în propria lor țară. Și, le-a adresat, în primul rând, împătimițior de operă. Prin chiar ortografierea titlului – Opera FANtastica – Luminița Arvunescu arătând că asociază cele două categorii, artiști și public, în accepțiunea de artiști – capabili să facă din Operă, prin talentul și efortul lor, un tărâm ”fantastic” – și de ”Opera –fan” – adică public meloman, capabil de orice sacrificiu de sine pentru acest gen muzical.
Până în prezent, proiectul Opera FANtastica le-a readus în faţa publicului iubitor de operă bucureştean, pe sopranele: Nelly MIRICIOIU (stabilită la Londra ), Laura TĂTULESCU (stabilită la Munchen) și Brigitta KELE, pe mezzosoprana Roxana CONSTANTINESCU (stabilită la Paris), precum şi pe soprana Leontina VĂDUVA sărbătorind 30 de ani de la debutul său internațional. Și, de asemenea, a prezentat pe scena Ateneului Român, primul concert al Ansamblului de instrumente vechi Musica Ricercata – înfiinţat şi condus de Gabriel BEBEȘELEA, un concert de muzică barocă ce a avut-o solistă pe soprana Rodica VICĂ (Viena).
Despre Opera FANtastica, câteva aprecieri în presă:
”Opera FANtastica este un ciclu de întâlniri magice, memorabile, de la care, atât artiștii – invitați, cât și publicul, pleacă întotdeauna cu sufletul în sărbătoare…” (Claudiu Sorin, Q Magazine)
”Opera FANtastica, o serată de artă” (Costin Popa, Adevărul)
”Fină cunoscătoare și pasionată de lumea spectacolului de operă, Luminita Arvunescu dăruiește publicului întâlniri valoroase cu mari artiști, care își deschid sufletul și sipetul cu amintiri în fața celor care-i iubesc.” (Alice Năstase, Revista Tango)
”O seară cu adevărat fantastică! Cu un public eterogen din toate punctele de vedere: mulți tineri, dar și cunoscători ai artei lirice Iar gazda serii, Luminița Arvunescu, cu adevărat o gazdă nemaipomenită, care, de la o ediție la alta a seratelor, întinerește…Aștept cu nerăbdare următoarea serată! Sunt curioasă în ce loc ne vom întâlni! Și, mai ales, cu cine! ”(Nona Ropotan, Bookhub)