Emisarul SUA pentru Coreea de Nord, vizită surpriză în China

0

Principalul negociator american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, se află la Beijing, a anunţat marţi Ambasada SUA din China, în timp ce un înalt responsabil nord-coreean se află de asemenea în capitala chineză, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al Ambasadei a confirmat pentru AFP că Biegun este la Beijing ”în scopul de a continua coordonarea dintre SUA şi China în legătură cu politicile referitoare la Coreea de Nord”.

Paralel, agenţiile de presă sud-coreeană şi japoneză – Yonhap şi Kyodo – au relatat că un înalt responsabil nord-coreean a sosit marţi dimineaţa pe aeroportul din Beijing venind de la Phenian. Potrivit celor două agenţii, ar putea fi vorba de vicepreşedintele Partidului Muncitorilor din Coreea, Ri Su Yong, responsabil pe probleme internaţionale al partidului de la putere din Coreea de Nord.

Agenţia de presă nord-coreeană ACTC a anunţat la rândul său că Ri Su Yong a părăsit Phenianul marţi pentru a merge în Laos, ceea ce ar explica trecerea sa prin Beijing pentru a schimba avionul.

Nimic nu permite să se facă speculaţii referitoare la o întâlnire între Biegun şi vizitatorul de la Phenian. Prezenţa lor concomitentă la Beijing, principalul aliat al regimului nord-coreean, survine la abia o lună după summit-ul de la Hanoi, care i-a reunit pe liderul nord-coreean Kim Jong Un şi pe preşedintele american Donald Trump. Summit-ul s-a soldat cu un eşec, dar Phenianul şi Washingtonul şi-au exprimat intenţia de a-şi continua discuţiile.

Biegun a afirmat de atunci că SUA nu vor o denuclearizare ”treptată” a Coreei de Nord, ci o dezarmare totală şi rapidă în schimbul ridicării sancţiunilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.