Maria Grapini, intervenție, în plenul de la Strasbourg, pe marginea unei Directive importante

Plenul Parlamentului European a avut, marți, 26 martie, pe agenda încărcată de Strasbourg subiectul contractelor de furnizare de conținut digital și servicii digitale – contractele de vânzări de bunuri, important și așteptat de întreaga Uniune Europeană, în perspectiva noii directive aflată în lucru.

Europarlamentarul român, Maria Grapini, a intervenit în plen și a insistat pe necesitatea evidentă de reglementare a domeniului pentru că obiectivul principal este acela de a contribui la creșterea pieței digitale.

„Sigur că statistica arată că majoritatea IMM-urilor și a consumatorilor demonstrează că se confruntă în comerțul electronic cu deficiențe de calitate, cu diferențe de norme la nivel național și, sigur, această directivă va permite statelor membre să facă o armonizare, să asigure, pe de o parte, protecția consumatorului, pe de altă parte dezvoltarea comerțului transfrontalier și dezvoltarea comerțului electronic. Sunt prevăzute foarte multe propuneri bune, cum ar fi: ce se întâmplă cu produsul care este neconform? Care sunt normele și posibilitatea de despăgubire pentru cumpărător?

Consider că este bine să votăm această propunere de directivă și evident după aceea este important ca statele membre să o asimileze pentru dezvoltarea pieței digitale”, a spus europarlamentarul român, Maria Grapini, în plenul PE de la Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.