Procorii DIICOT Tulcea au capturat (din greșeală) o tonă de cocaină

Procurorii DIICOT Tulcea au făcut o captură de aproximativ o tonă de cocaină, drogurile fiind găsite într-o barcă răsturnată pe malul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Valoarea de piaţă a cantităţii de cocaină este de 300 de milioane de euro, spun reprezentanţii DIICOT, care au prezentat marţi captura.

Potrivit reprezentanţilor DIICOT, vineri, procurorii DIICOT Tulcea au fost sesizaţi că, miercuri seara, în zona unei localităţi din judeţ, dintr-o dubiţă a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină.

În urma analizelor s-a stabilit că puritatea cocainei era de 90 la sută.

„În seara zilei de miercuri, 20 martie, în judeţul TIlcea, dintr-o dubă înmatriculată în România a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină. Analiza fizico-chimică realizată într-un laborator din Constanţa a arătat că puritatea narcoticului era de 90 la sută”, a declarat, marţi, procurorul şef al DIICOT, Felix Bănilă, în cadrul unei declaraţii comune a DIICOT şi ofiţerilor de la Combaterea criminalităţii organizate.

Ca urmare, au început cercetări, iar vineri dimineaţă, pe o plajă de la malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe, a fost găsită o barcă răsturnată şi pachete suspecte, similare cu cel găsit mai devreme cu două zile.

„În urma investigaţiilor privind traseul mărfii, anchetatori români au găsit vineri dimineaţă, pe malul Mării Negre, în zona locaităţii Sfântu Gheorghe, o barcă răsturnată, iar pe mal şi în ambarcaţiune au descoperit pachete învelite în baloane de cauciuc, având acelaşi logo, conţinut şi mod de ambalare cu pachetul pierdut din dubă cu două zile înainte”, a spus el.

Cantitatea totală este de 1.040 de kilograme brut de cocaină, cu valoare de piaţă de până la 300 de milioane de euro.

„Ambarcaţiunea înmatriculată în România prezenta un orificiu de formă dreptunghiulară în zona chilei şi se afla într-o zonă de plajă situată la circa doi kilometri nord de gura de vărsare a braţului Sfântu Gjueorghe, la circa patru kilometri de ţărm”, a spus Felix Bănilă.

Şeful DIICOT a precizat că răsturnarea ambarcaţiunii „a fost un lucru accidental”, dar depistarea cantităţii de cocaină „a fost rodul unei ample investigaţii pornind din seara zilei de meircuri, 20 martie 2019, şi care s-a finalizat cu descoperirea de pe malul Mării Negre”.

Cantitatea urma să fie triplată prin combinarea cu alte substanţe.

„Precizăm că pe piaţa drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, această cantitate urma să fie triplată prin combinarea cu diferite substanţe specifice”, a mai spus el.

Reprezentanţii anchetatorilor au arătat că, din cercetările făcute până în prezent, s-a stabilit că drogurile proveneau din America de Sud, au fost transportate în România pe cale maritimă, aceasta fiind cea mai mare captură de droguri din ultimii ani. Anterior, pe teritoriul României au mai fost două astfel de capturi, una de peste două tone de cocaină în anul 2016 şi alta de aproximativ o tonă de cocaină capturată la Constanţa în anul 2009.

Din determinările fizico-chimice efectuate de specialişti din Bucureşti şi Constanţa a rezultat cocaină pură 90 la sută. Pe piaţă narcoticul este amestecat cu alte substanţe, inclusiv paracetamomul.

Doi cetăţeni sârbi au fost reţinuţi în acest caz. Unul dintre ei a fost prins în judeţul Prahova, la volanul unui TIR înamtriculat în Serbia, iar al doilea a fost prins la Vama Porţile de Fier 2, către Serbia, ca pasager într-un autourism.

„Din datele existente până la acest moment se pare că în comiterea infracţiunii au fost implicaţi şi cetăţeni români”, a mai spus procurorul şef al DIICOT.

Ancheta se desfăşoară în cooperare cu autorităţile judicare dn Serbia, a precizat acesta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.