Acuzațiile de poliție politică, respinse de Augustin Lazăr

Procurorul general, Augustin Lazăr, spune că afirmaţiile potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică reprezintă o „dezinformare” care este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în care se precizează că nu există documente din care să rezulte calitatea sa de lucrător sau de colaborator al securităţii.

„Resping categoric afirmaţiile nefondate lansate în spaţiul public, în cursul zilei de azi, 2 aprilie 2019, de către anumite persoane interesate, potrivit cărora aş fi făcut poliţie politică. Această dezinformare este contrazisă de adeverinţele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) din datele de 18 iunie 2009, 14 februarie 2019, 27 februarie 2019, acte publice ce pot fi consultate pe site-ul acestei instituţii şi în care se precizează că nu există documente din care să rezulte calitatea mea de lucrător sau de colaborator al securităţii”, precizează Lazăr, care dă publicităţii şi adeverinţele CNSAS.

Augustin Lazăr vorbeşte despre atacuri concertate la adresa sa, în contextul procedurii pentru desemnarea viitorului procuror general: „Faţă de cele expuse anterior, apreciez că atacurile concertate din ultimele zile la adresa mea, în contextul derulării procedurii de desemnare a viitorului procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmăresc atât decredibilizarea mea în calitate de procuror general cât şi destabilizarea Ministerului Public”.

„În acest sens, doresc să reamintesc şi afirmaţiile neadevărate potrivit cărora, în calitate de procuror membru în Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, aş fi luat decizii în privinţa unui dizident anticomunist. Cu referire la acest aspect, precizez că rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal din 1969 (îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară), verificare ce privea toţi condamnaţii penitenciarului care îndepliniseră o parte a pedepsei prevăzută ca fracţie obligatorie şi care avea un caracter strict juridic. Instituţia liberării condiţionate este reglementată relativ similar şi în prezent (art. 99 şi următoarele din Codul penal şi, respectiv, art. 587 din Codul de procedură penală), cu menţiunea că acum verificările sunt efectuate de către judecător. Precizez că, de-alungul întregii mele cariere profesionale, activitatea desfăşurată în calitate de procuror a fost circumscrisă respectării stricte a dispoziţiilor legale, fără a fi afectată de influenţe de natură politică”, mai afirmă procurorul general.

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Lia Olguţa Vasilescu, îi solicită procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia imediat şi să îşi ceară scuze public „pentru că a ocupat această înaltă funcţie din sistemul judiciar românesc, deşi a întreprins acţiuni de poliţie politică în timpul regimului comunist”.
Luju.ro a scris că Augustin Lazăr „a refuzat în două rânduri să elibereze un disident anticomunist”, Iulius Filip. „În anii ’80, după ce i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceausescu şi şi-a exprimat printr-o scrisoare sprijinul faţă de mişcarea anticomunistă “Solidaritatea” din Polonia, Iulius Filip a fost anchetat şi arestat în mai multe rânduri (..) În final, acesta fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare cu executare pentru “propagandă împotriva orândurii socialiste””, scrie sursa citată, care susţine că Iulius Filip a încercat de două ori să fie liberat condiţionat, fiind refuzat de o comisie condusă de procurorul Augustin Lazăr.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a precizat că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. El subliniază că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.

„Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară”, arată Lazăr.

El adaugă că pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiţionată se trimiteau instanţei de judecată competente a hotărî, persoanele condamnate putându-se adresa instanţei de judecată şi în cazul unor constatări negative ale Comisiei.

„Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum şi imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătoreşti emise în cauza respectivă) care să probeze situaţia evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă”, mai spune Augustin Lazăr.