7000 de alergători au luat startul la cea de-a patra ediție a UNIQA Asigurări Bucharest 10k&FAMILY RUN

Bucharest Running Club anunță că aproximativ 7000 de participanți au luat startul la cea de-a patra ediție a UNIQA Asigurări Bucharest 10k&FAMILY RUN ce s-a desfășurat duminică, 7 aprilie începând de la ora 09:00, pe un traseu de 10 km închis traficului auto, cu punct de start și sosire în Parcul Izvor. 

Câștigătorii UNIQA Asigurări 10Km individual au fost Gavril Ștefan din Italia la categoria bărbați, cronometrat cu 30min 17sec și la categoria femei Ivăncescu Oana Diana cu 38min 35sec. Echipa ABRC a ocupat locul întâi la Ștafetă 2 x 5K cu timpul 30min 55sec.

În cadrul probei Cursa Familiilor familia Purcea formată din 2 membri a câștigat primul loc la categoria „Cea mai rapidă familie” la cursa 3.5 km, iar familia Asofiei alcătuită din 2 participanți a câștigat la proba 1.5 km. La‘’Cea mai numeroasă familie”, familia Hypewit a trecut prima linia de sosire fiind formată din 15 membri. În cadrul Cursei Adolescenților (Teen’s Race), au fost premiați cei mai rapizi 5 băieți și cele mai rapide 5 fete.

La Cursa Bebelușilor, 64 de participanți s-au întrecut târâș și de-a bușilea pe o distanță de 4,2195 m și au fost premiați cu înscrierea gratuită la ediția din 2037 a Maratonului București.

Sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 11.00 într-un cort special amenajat în Parcul Izvor, a avut loc prima ediție a workshop-ului Eat.Train.Run, unde specialiști din diverse domenii (cardiolog, nutriționist, kinetoterapeut, psihoterapeut și antrenor de atletism) au dezbătut teme de interes referitor la pregătirea necesară înainte de cursă, despre participarea la cursă și care au răspuns la întrebarile alergătorilor referitoare la stilul corect de viață și de alergare. Vorbitorii workshop-ului au fost Dr. Șerban Damian, nutriționist, Dr. Gabriel Tatu Chițoiu, cardiolog, Olga Udrea, psihoterapeut, Horațiu Dumitrescu,Personal Training Manager World Class România, Radu Restivan, antrenor alergare și Alina Băncilă, Crucea Roșie și a fost moderată de Sonia Argint Ionescu, realizator TV, fondatoarea doer.ro.

UNIQA Asigurări i-a fotografiat pe alergătorii la probele de 10km Individual, Ștafetă și Family Run & Walk oferindu-le albume foto personalizate cu momentele din timpul evenimentului și ale cursei.  Albumele pot fi descărcate accesând adresa menționată pe numărul de concurs. Mai mult, imaginile fără watermark-uri și la rezoluție maximă vor fi putea fi achiziționate prin intermediul aceleiași platforme, iar banii strânși vor fi donați Asociației Touched Romania.

S-au acordat premii în bani primilor 5 clasați pentru cursele competitive 10k individual (feminim + masculin), Ștafetă 2 x 5K și primilor 3 clasați din categoria persoanelor cu dizabilități motorii (feminim + masculin) la Cursa Familiilor 3,5km plus cursa fotoliilor la 10K. Primele 3 familii finaliste cât și cele mai numeroase 3 familii participante la Cursa Famililor (1,5km/3,5km), alături de câștigătorii cursei Adolescenților au primit premii oferite de Hervis, Volkswagen, abonamente World Class România și UNIQA Asigurări. De asemenea, s-au acordat premii în bani și echipamente sportive pentru primele 5 școli și primele 5 licee cu cei mai mulți participanți.

Pe toată durata desfășurării curselor, pe traseu au fost amenajate două puncte de hidratare, două de bureți și patru puncte de divertisment de unde alergătorii au fost încurajați cu muzica live.

Ambasadorii UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run care vor fi prezenți pe 7 aprilie din Parcul Izvor alături de familiile lor sunt: campioanele olimpice – Camelia Macoviciuc, Camelia Lupașcu, Doina Ignat, Georgeta Damian Andrunache, Viorica Susanu, realizatorii radio-TV Eli Roman, Mihai Rădulescu, Sonia Argint Ionescu, Mihai Găinușă, Ilinca Neacșu (Vandici), actorii Rareș Florin Stoica și Diana Sar, bloggerul Adriana Matei (Hypewit). Duminică au alergat și participanții de la ediția a II-a a Exatlon de la Kanal D: Iulian Sorin Pîtea, Ștefan Ionuț Floroaică, Cristian Corneliu Pulhac, Irina Gabriela Postolea și Alexandru Gabriel Nedelcu.

Evenimentul a fost transmis în direct pe website-ul www.bucuresti10km.ro și pe pagina de Facebook www.facebook.com/Bucharest10km/. Pe lângă vizualizarea imaginilor de start/sosire și premiere, au fost prezentate  informații despre ceea ce s-a întâmplat pe traseu, despre cauzele sociale pentru care s-a aleargat și despre personalitățile prezente în studioul mobil amenajat în Parcul Izvor.

Sponsori Bucharest 10k&FAMILY RUN: UNIQA Asigurări-sponsor oficial, Volkswagen-gold sponsor și mașina oficială, Hervis – sponsor tehnic, Izvorul Minunilor, Hotel Intercontinental – hotelul oficial, Isostar– energizantul oficial, World Class; Parteneri media: Look TV, Europa fm, TV City, Itsy Bitsy, Cartoon Network, Boomerang,Național TV, Shape, Femeia,Cărticica Practică, Ioana, Sănătatea de Azi, Femeia de Azi, Auto Motor și Sport,News.ro, Adevărul, Click, Click Sănătate, 4run.ro, Alerg-revista oficială, Media Trust. Partenerii: Primăria Municipiului București, PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Atletism, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Compania Națională Aeroporturi București,  Ministerul de Interne, SMURD, AIMS, Waze, Pro Motion.it ONG-uri prezente la UNIQA Asigurări Bucharest 10k&Family Run: Home and Hopes for Children, Asociația Little People, Asociația Touched Romania, Asociația România fără orfani, Pachamama, Asociația HEM – Proiect ” N-avem sange”, Pădurea Copiilor, Fundația Crucea Galbena, Light into Europe, Crucea Roșie.

Despre Bucharest RUNNING CLUB

Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România – „ Bucharest Running Club premier events”. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. Calendarul de evenimente din acest an cuprinde cea de-a 4-a ediție a UNIQA Asigurări 10K& Family Run din data de 7 aprilie, ediția a 8-a a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON din 11-12 mai, precum și cea de-a 12-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON din 12-13 octombrie. Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.  BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania  – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive. BRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii și ONG-uri. Site-urile oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucharest-marathon.com,  www.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro. FB/ Bucharest10km; Bucharest21km; BucharestMarathon; BucharestRuningClub; VoluntarInSport; #RunInBucharest .

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.