Andrei Caramitru își cere scuze pentru gafa comisă

0

Andrei Caramitru, consilierul preşedintelui USR, şi-a cerut scuze pentru folosirea nepotrivită a termenului Holocaust. El a fost criticat de parlamentari USR, dar şi de ambasadorul Israelului în România, după ce a comparat plecarea românilor din ţară cu Holocaustul.

„Mai devreme azi (luni – n.r.) am scris un text despre costul corupţiei in România anilor blestemaţi pe care îi trăim. O mare tragedie pentru noi – suntem a 2-a ţară după Siria ca exod al populaţiei, avem cea mai mare rată a mortalităţii din UE. Ne dispare populaţia unui oraş mare în fiecare an. Din păcate am folosit un termen pe care nu trebuia să îl folosesc – «holocaust». Pentru mine Holocaustul este simbolul absolut al răului şi, din greşeală, l-am folosit iniţial pentru a descrie durerea prin care trecem. Însă – evident – situaţia noastră nu poate fi comparată cu adevăratul Holocaust. Am şters cuvântul şi înlocuit cu un termen generic («genocid»), după primele atenţionări primite”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

El îşi cere scuze pentru referinţa iniţială şi spune că nu a avut nici cea mai mică intenţie de a minimiza ororile întâmplate.

„M-au durut comentariile prin care se insinua că aş fi fundamental insensibil la ce s-a întâmplat atunci. Am vizitat Auschwitz şi, recent, muzeul Holocaustului din Berlin, am citit în ultimii ani multe mărturii ale supravieţuitorilor. Ştiu în detaliu şi m-am exprimat şi asupra rolului Statului Român în acele timpuri – pentru că societatea noastră nu îşi recunoaşte suficient vina în ororile nazismului. Am militat recent pentru educaţia civică şi morală (pe modelul Statului German care şi-a recunoscut vina) şi am vorbit despre importanţa luptei împotriva oricărui regim ne-democratic şi totalitar”, continuă Caramitru.

„Cred că este o lecţie bună nu doar pentru mine dar şi pentru noi toţi – folosim prea des aceste referinţe în limbajul curent fără să ne dăm seama de consecinţe. Dear Ambassador David Saranga – all my apologies”, încheie Andrei Caramitru.

Ambasadorul Israelului în România, David Saranga, a reacţionat, luni, la afirmaţiile lui Andrei Caramitru, diplomatul precizând că „moartea a milioane de oameni nevinovaţi nu trebuie minimalizată, iar atrocităţile războiului nu trebuie să-şi găsească locul în campania electorală a vreunui partid”.

“Din păcate, din nou, constatăm cu dezamăgire că un politician român se foloseşte de termenul „Holocaust” într-un context total nepotrivit. Moartea a milioane de oameni nevinovaţi nu trebuie minimalizată, iar atrocităţile războiului nu trebuie să-şi găsească locul în campania electorală a vreunui partid. România a făcut păşi importanţi în combaterea anti semitismului şi este fără îndoială un model de urmat în regiune. Educaţia despre Holocaust şi despre ororile îndurate de milioanele de oameni este extrem de importantă, de aceea ignoranţa în acest sens nu trebuie tolerată. Îl invităm pe domnul Andrei Caramitru să se documenteze mai mult şi să viziteze Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim”, a scris ambasadorul Israelului pe contul său de Facebook.

Senatorul USR Vlas Alexandrescu a dat asigurări că declaraţiile lui Andrei Caramitru nu reprezintă poziţia USR, că se delimitează de exprimarea acestuia şi îşi exprimă speranţa că îşi va cere scuze.
„Dragilor, vă asigur că declaraţiile lui Andrei Caramitru nu reprezintă poziţia USR şi, în niciun caz, nu mă reprezintă pe mine în postarea sa cu privire la Holocaust. Aşa cum a declarat şi ambasadorul Israelului în România, moartea a milioane de oameni nu ar trebui minimalizată iar atrocităţile celui de-Al Doilea Război Mondial nu ar trebui în niciun caz să fie folosite astfel în scopuri politice. Într-o ţară care încă nu-şi acceptă pe deplin istoria, iar fenomenul negaţionismului este încă prezent, consider că astfel de declaraţii sunt complet nepotrivite. Mă delimitez de exprimarea sa din postare, de altfel modificată nepotrivit, şi sper că îşi va cere scuze pentru aceasta”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.
Senatoarea USR Florina Presadă s-a delimitat luni de afirmaţiile lui Andrei Caramitru, avertizându-l că a face o comparaţie între plecarea românilor din ţară şi Holocaust înseamnă o minimalizare a suferinţei victimelor acelei forme extreme de violenţă.
”Luat de valul retoricii, Andrei Caramitru face nişte confuzii grave într-una din postările sale de azi. A asimila declinul demografic actual al României cu Holocaustul sau genocidul înseamnă, înainte de orice, o lipsă de respect şi o minimalizare a suferinţei inimaginabile a victimelor acestor forme extreme de violenţă organizată a statului, îndreptate programatic împotriva celor mai vulnerabili”, a scris Presadă pe Facebook.
Şi deputatul USR Tudor Benga a reacţionat la afirmaţiile lui Andrei Caramitru, afirmând că declaraţiile de multe ori controversate ale acestuia încep să afecteze imaginea USR şi că Dan Barna trebuie să ia o decizie în legătură cu acesta.
Benga a precizat că Andrei Caramitru vorbeşte în calitate de „consilier al lui al lui Dan Barna şi nu în calitate de consilier al Preşedintelui USR, fiindcă poziţia de consilier al Preşedintelui USR nu este reglementată în nici un fel de statutul USR”.
„Nu trece prin nici un filtru intern al partidului, nu are vreo atribuţie desemnata de organizaţie, şi nu dă socoteală în vreun fel în faţa partidului. Dă însă, imi imaginez, socoteală in faţa lui Dan Barna. Motiv pentru care am şi ridicat problema, de mai multe ori în ultimele săptămâni, atât direct cu Dan cât şi instituţional în cadrul grupului nostru parlamentar. Mai departe însă orice decizie este in mâna lui Dan, pe care îl încurajez din nou si pe această cale, să cîntărească cu maximă atenţie impactul deciziilor sale personale asupra USR-ului in ansamblu”, a scris Tudor Benga pe Facebook.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.