CCR: Iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice” îndeplineşte prevederile constituţionale!

Share:

Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că iniţiativa legislativă cetăţenească de revizuire a Legii fundamentale, prin care se doreşte ca persoanele condamnate definitiv să nu mai ocupe funcţii publice, îndeplineşte prevederile constituţionale, au precizat oficiali ai CCR, citaţi de Agerpres.

Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

În 21 septembrie 2018, USR a depus la Parlament a doua tranşă de semnături pentru iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, peste 780.000, îndeplinind astfel condiţiile impuse de lege pentru declanşarea referendumului, respectiv 500.000 de semnături din 21 de judeţe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.