Firmele românești de IT, invitate pe piața americană

0

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) va organiza, în luna iunie, o misiune economică în San Francisco în domeniul IT, în marja Summit-ului pentru Investiţii SelectUSA, a anunţat secretarul de stat Paula Pîrvănescu, în cadrul unui eveniment organizat marţi la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

„Dorim să valorificăm prezenţa României la SelectUSA şi în acest an, iar domeniul IT&C reprezintă unul dintre cele mai competitive domenii ale economiei româneşti, fiind totodată şi unul foarte solicitat de mediul de afaceri”, a transmis oficialul MMACA participanţilor la reuniune.

Potrivit unui comunicat al MMACA, remis Agerpres, summitul de Investiţii SelectUSA se va desfăşura în perioada 10 – 12 iunie 2019, la Washington DC, şi este cel mai important eveniment dedicat investiţiilor organizat anual în SUA.

„Prezenţa delegaţiei României la SelectUSA a fost discutată de secretarul de stat Paula Pîrvănescu şi în cadrul unei întrevederi cu Blake Murray, International Trade Specialist în cadrul Departamentului de Comerţ al SUA”, se mai spune în comunicat.

Conform sursei citate, iniţiativa reprezintă „un follow-up al participării româneşti” la ediţia din 2018 a evenimentului, când delegaţia oamenilor de afaceri români a fost cea mai mare din Europa şi a cincea din lume, ca dimensiune.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat sprijină companiile româneşti cu potenţial de internaţionalizare şi vine în întâmpinarea interesului lor pentru piaţa americană prin organizarea misiunii economice în San Francisco, se precizează în documentul citat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.