Maria Grapini, la Reprezentanța Permanentă a României la UE

Marți, 9 aprilie, la sediul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, a avut loc o conferință internațională, cu participare importantă, sub numele “Stabilirea scenariului pentru viziunea industrială pentru 2030 și dincolo”.

Europarlamentarul român, Maria Grapini, a fost speaker al Conferinței, la panelul Industrie și Piață Internă, în calitatea sa de membru al Comisiei IMCO, respectiv de vicepreședinte al Intergrupului pentru IMM-uri din Parlamentul European.

În cuvântul adresat celor prezenți – ambasadorul României la UE, membri ai Guvernului României, reprezentanți ai PE și CE, ai corporațiilor și ai instituțiilor politice europene – europarlamentarul Maria Grapini a insistat pe importanța cercetării, necesitatea reglementării transparente a pieței interne și, evident, pe susținerea IMM-urilor.

“Reindustrializarea, folosind cercetarea, va creşte competitivitatea pieţei interne în plan global. Rolul IMM-urilor este important, având în vedere ponderea lor, dar şi gradul mare de flexibilitate şi adaptabilitate.

Cred că, pentru viitorul Uniunii Europene, politica industrială trebuie să rămână o prioritate. Felicit Preşedinţia Consiliului că a cuprins între priorităţi – Europa convergenţei, care acoperă aria de antreprenoriat, IMM-uri, piaţă internă, o mai bună reglementare şi turism. Investiţiile în cercetare şi tehnologie sunt necesare şi trebuie cuprinse în bugetul  (CFM) 2021-2027, pentru  a avea o industrie competitivă. O mai bună reglementare a pieţei interne, dar şi acordurile comerciale cu ţări terţe, fundamentate pe competiţie corectă, vor permite dezvoltarea de noi IMM-uri în domeniul industriei, de clustere inovatoare şi sustenabile”, a spus Maria Grapini.

Mai mult, europarlamentarul român a punctat nevoia unor reglementări fiscale clare, dar și colaborarea cu statele terțe, în contextul evident al problemelor cu dumpingul social pe piața internă. Maria Grapini a invocat și internaționalizarea IMM-urilor, dezvoltarea transfrontalieră, capitalul, reglementările pe termen lung, pentru ca domeniul complex luat în discuție să aibă șanse reale de dezvoltare.

“E nevoie de o politică industrială pe termen lung. Dialogul dintre Comisie si Parlament este foarte important. Pentru următorul mandat, cred că trebuie să avem o Uniune vamală și o reglementare pentru aceasta, acorduri internaționale cu țările terțe, măsuri anti-dumping. În  calitatea mea de membru al Comisiei IMCO, am sustinut propunerile Comisiei care priveau industria, creșterea industriei prelucrătoare pe Piața Unică, deoarece cred că industria asigură locuri de muncă sustenabile si permite dezvoltarea IMM-urilor inovative. Sper ca noua Comisie și noul Parlament să pună în programul ce vizează Viitorul Europei, politica industrială ca factor de creștere economică și să o susțină. O ţară fără industrie are o problemă de siguranţă socială. O Uniune fără industrie are o piaţă internă vulnerabilă!”, a mai spus europarlamentarul Maria Grapini, speaker al conferinței desfășurate la Reprezentanța Permanentă a României la UE.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.