Mike Pompeo susține că Kim Jong Un este un „tiran”

0

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, pe care preşedintele american Donald Trump îl numeşte ‘prietenul său’, este un ‘tiran’, a declarat marţi şeful diplomaţiei SUA, Mike Pompeo, citat de France Presse.

Întrebarea i-a fost pusă de un senator în cursul unei audieri parlamentare. După ce i-a reamintit că îl calificase anterior pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro drept un ‘tiran’, el l-a întrebat pe Pompeo dacă aceeaşi calificare poate fi atribuită şi lui Kim Jong Un.

‘Bineînţeles. Sunt sigur că deja am spus aceasta’, a răspuns secretarul de stat american.

Respectiva remarcă nu este de natură să faciliteze relaţiile sale cu nord-coreenii, în timp ce Washingtonul se străduieşte să relanseze negocierile privind dezarmarea nucleară după eşecul summitului Trump-Kim de la Hanoi, la sfârşitul lunii februarie, comentează agenţia de presă citată.

Phenianul l-a acuzat recent pe secretarul de stat american, precum şi pe consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, John Bolton, că ar fi responsabili de eşec, deoarece – potrivit regimului nord-coreean – ar fi ‘creat o atmosferă de ostilitate şi de neîncredere’ la discuţii.

Vara trecută, autorităţile nord-coreene au denunţat ‘metodele de gangster’ din timpul timpul negocierilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.