Operațiunile cu legume și fructe prezintă un risc ridicat fiscal!

Acţiunile de control derulate în privinţa operaţiunilor cu legume şi fructe sunt în plan de multă vreme şi vizează combaterea fraudelor şi fiscalizarea, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, Aurelian Constantinescu, director general adjunct la Direcţia Generală a Vămilor.

„Operaţiunile care se derulează cu astfel de produse, legume și fructe, prezintă un risc ridicat fiscal. Noi avem în permanenţă asemenea verificări. De altfel, nu au fost numai verificări pe această linie. În ultima perioadă s-au intensificat verificările şi am avut, de exemplu, şi pe combaterea contrafacerii, pe drepturile de proprietate intelectuală, tot zilele acestea. Au fost mărfuri reţinute de aproximativ 3 milioane. Referitor la această acţiune (Demetra n.r) atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor sunt clare. Noi verificăm concordanţa dintre datele înscrise în declaraţia vamală şi documentele anexate. Verificăm ca operaţiunile să fie fiscalizate. Referitor la celelalte documente, avizele fito-sanitare, acestea nu sunt în competenţa noastră ci sunt în competenţa Autorităţii Sanitare Veterinare. Iar asemenea operaţiuni sunt prinse periodic în planurile noastre de verificare. În ultima perioadă am avut în vedere şi reoperaţionalizarea echipelor mobile care au desfăşurat acţiuni pe toate planurile de prevenire şi combatere a fraudelor vamale. Acţiunea este în plan de mai multă vreme. Au fost inspectori care au participat la verificările la locurile de descărcare. Au verificat inclusiv la locurile de import. S-au verificat de către Direcţia Antifraudă, pentru că operaţiunile au fost derulate împreună cu Direcţia Antifraudă, şi livrările şi achiziţiile intracomunitare cu astfel de produse”, a explicat Constantinescu.

Acesta a precizat că DGV face verificări doar pe linia prevenirii şi combaterii fraudelor, deoarece s-a constatat că sunt mărfuri care vin din zone de risc.

Companiile de retail alimentar din România, grupate în Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), au anunţat vineri că sprijină autorităţile în vederea combaterii comerţului ilicit, dar atrag atenţia că există riscul apariţiei unor blocaje în aprovizionarea cu legume şi fructe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.