Deputații juriști, de acord cu repatrierea rezervelor de aur ale României

0

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat, luni, favorabil proiectul iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează modificarea politicii BNR, în sensul limitării rezervelor de aur ale ţării din străinătate.

Proiectul prevede că deţinerea unei cantităţi/rezerve de aur în depozite constituite în străinătate „nu trebuie în mod necesar interzisă, dar aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice” şi propune instituirea obligaţiei de informare „de îndată” a Parlamentului şi a Guvernului de către BNR în cazul în care există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs.

Proiectul a fost adoptat anterior de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor urmează să întocmească raportul la acest proiect, care va intra în dezbaterea plenului Camerei – for decizional.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.