Donații de peste 750 milioane de euro în urma incendiului de la Notre-Dame

Un incendiu puternic a cuprins, luni seara, Catedrala Notre-Dame din Paris. Monumentul a fost devastat de flăcările uriaşe, dar acesta nu a fost distrus în totalitate, pompierii reuşind să salveze structura edificiului. Oameni de afaceri, companii sau primării s-au mobilizat şi au decis să susţină financiar refacerea edificiului. Mai mulţi donatori au anunţat deja sume importante.

De la Apple şi până la Banca Centrală Europeană, mii de anonimi sau deţinătorii unor mari averi s-au mobilizat rapid pentru a finanţa reconstrucţia catedralei Notre-Dame, donaţiile promise până acum ajungând la cel puţin 750 milioane de euro, transmite AFP.

Mai mulţi francezi deţinători ai unor averi impresionante au deschis imediat carnetul de cecuri: familia Pinault a promis 100 milioane de euro, urmată la câteva ore de grupul de lux LVMH şi familia Arnault, deţinătorii celei mai mari averi din Franţa, care au anunţat o donaţie de 200 milioane de euro, la fel ca şi familia Bettencourt-Meyers şi grupul L’Oréal.

Omul de afaceri Marc Ladreit de Lacharričre (Fimalac) şi-a anunţat intenţia de a contribui la lucrările de restaurare cu suma de 10 milioane de euro. Familia Bouygues a promis o sumă similară iar familia Decaux a anunţat o donaţie de 20 de milioane de euro, via JCDecaux Holding.

Acest elan de solidaritate fără precedent „are legătură cu importanţa absolut excepţională a catedralei Notre-Dame”, susţine François Debiesse, preşedintele organizaţiei filantropice Admical, care promite o mobilizare a companiilor similară cu solidaritatea manifestată cu prilejul marilor catastrofe umanitare.

Încă de luni seara, preşedintele Macron a confirmat că va fi lansată o campanie de subscripţie naţională pentru lucrările de reconstrucţie care se anunţă lungi şi dificile. În condiţiile în care pompierii nu au plecat încă de la Notre-Dame, companiile şi persoane anonime au început să facă donaţii, ceea ce a provocat unele dificultăţi tehnice paginii de Internet a Fundaţiei patrimoniului. Pentru a face faţă cererii a fost înfiinţat un alt site (rebatirnotredamedeparis.fr/) sub autoritatea Centrului pentru monumentele naţionale.

Elanul de solidaritate a depăşit frontierele Franţei. Grupul informatic american Apple va contribui la eforturile de reconstrucţie a acestei catedrale care este un „simbol al speranţei”, a anunţat directorul general Tim Cook într-un mesaj publicat pe Twitter. Miliardarul brazilian Lily Safra a făcut şi el o donaţie importantă iar americanul Henry Kravis, co-fondatorul fondului de investiţii KKR, va contribui şi el cu 10 milioane de dolari.

În Parlamentul European de la Strasbourg, a fost plasată o urnă pentru a colecta donaţiile eurodeputaţilor. Prezent în Parlamentul European, preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk a făcut un apel către statele membre să participe la proiectul de reconstrucţie a catedralei. Banca Centrală Europeană a promis şi ea o contribuţie financiară.

„Când există o asemenea energie, o asemenea voinţă de solidaritate a compatrioţilor noştri, a persoanelor din întreaga lume care vor să contribuie la reconstrucţia Notre-Dame, trebuie să ne bazăm acest entuziasm”, a declarat ministrul Culturii, Franck Riester.

Familia Bettencourt-Meyers, acţionar principal al companiei L’Oréal, precum şi gigantul cosmeticelor au anunţat marţi o donaţie totală de 200 de milioane de euro pentru refacerea catedralei Notre-Dame de Paris. Din această sumă 100 de milioane de euro vor fi oferiţi prin Fundaţia Bettencourt Schueller, anunţă BFM TV.

Este vorba despre una dintre cele mai importante donaţie pentru reconstrucţia catedralei devastate, luni seară, de foc, alături de cea a grupului LVMH şi a familiei Arnault.

De asemenea, Primăria din Paris a deblocat 50 de milioane de euro pentru restaurarea catedralei Notre-Dame.

Totodată, primarul Parisului, Anne Hidalgo, şi-a anunţat intenţia de a organiza o conferinţă a donatorilor pentru reconstrucţia catedralei Notre-Dame care a fost parţial distrusă de un incendiu masiv declanşat luni după-amiază, relatează dpa.

Fondation du Patrimoine a lansat, de asemenea, un apel pentru donaţii, iar Festivalul de Film de la Cannes a anunţat că va da fundaţiei 10.000 de euro.

Grupul LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton SE şi familia lui Bernard Arnault, om de afaceri şi colecţionar de artă care prezidează conglomeratul, vor dona 200 de milioane de euro.

Miliardarul François-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering, care deţine brandurile Gucci şi Yves Saint Laurent, şi proprietar al clubului de fotbal Rennes, a promis deja 100 de milioane de euro pentru reconstrucţie. Societatea de investiţii a lui Pinault, Artemis, va acorda aceste fonduri.

Regiunea Ile-de-France urmează să deblocheze un „ajutor de urgenţă” în valoare de zece milioane de euro, „pentru a ajuta arhiepiscopia să efectueze primele lucrări” de reconstrucţie la Catedrala Notre-Dame de Paris, devastată luni de un incendiu uriaş, a anunţat marţi preşedinta regiunii Valérie Pécresse, relatează AFP.

„Această reconstrucţie, care va costa, evident, foarte scump, va mobiliza toată ţara, cei mai buni arhitecţi, cei mai buni artizani din Franţa, poate din lume, ne vom apuca de treabă încă de acum”, a declarat preşedinta regiunii la Radio Classique.

Preşedinta Ligii de fotbal profesionist (LFP), Nathalie Boy de la Tour, a promis marţi că fotbalul francez „se va mobiliza pentru a putea ajuta financiar la reconstrucţia” catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu uriaş izbucnit luni seara, informează AFP.

„Lumea fotbalului (francez) se va mobiliza pentru a putea ajuta financiar la reconstrucţia acestei catedrale” care „face parte din patrimoniul nostru”, a asigurat doamna Boy de la Tour cu ocazia prezentării unui parteneriat cu un ONG care se ocupă de protecţia mediului, WWF France. Ea nu a precizat valoarea ajutorului.

„Este un ajutor pe care îl vom coordona cu ansamblul actorilor fotbalului francez”, a explicat ea.

Devastată luni de un incendiu, aparent accidental, Notre-Dame de Paris a fost desfigurată, dar nu s-a prăbuşit în totalitate.

Incendiul catedralei, resimţit ca o tragedie internaţională, a fost stins luni în zori, pompierii, care au luptat douăsprezece ore cu focul, reuşind să salveze structura edificiului.

„Vom fi solidari în această dramă care ne afectează pe toţi. Ne-a afectat mult”, a adăugat Boy de la Tour.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.