Iohannis îi va răspunde lui Dăncilă la începutul săptămânii viitoare

0

Președintele Klaus Iohannis spune că prima impresie pe care o are despre remanierea propusă de Guvernul Dăncilă este că este făcută ca „lucrurile să meargă mai prost”.

Klaus Iohannis a anunțat că i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că o va anunța la începutul săptămânii viitoare cu privire la remanierea guvernamentală.

„Ce se dorește de regulă printr-o remaniere este un Guvern mai bun, mai eficient. Prima mea impresie este că remanierea propusă acum face ca lucrurile să meargă mai prost. Așa ceva este inadmisibil”, a declarat joi Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a promis că la începutul săptămânii viitoare va oferi mai multe informații și explicații. Legat de revocarea ministrului Tudorel Toader, Klaus Iohannis a spus:

„Revocarea unui ministru sau demisia unui ministru este, constituțional, decizia primului ministru sau, în cazul demisiei, a fiecăruia în parte, dar nu pot să semnez niște acte fără a evalua urmările întregii remanieri”, a precizat Klaus Iohhanis.

Șeful statului a remarcat un nou asalt asupra justiției pus la cale de PSD, exact în contextul declanșării referendumului pe justiție:

„Am vorbit cu doamna Dăncilă și i-am comunicat că va primi un răspuns la începutul săptămânii viitoare. Lucrurile încep să capete un contur trist, în contextul unui referendum pe care l-am declanșat ca să vedem ce spun românii despre asaltul pesedist asupra justiției, PSD face o remaniere care vrea să întărească asaltul asupra justiției. Nu poate să fie de bun augur”, a mai spus Iohannis.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.