Prețul apartamentelor a ajuns la nivelul celor din 2010!

În primul trimestru al anului, proprietăţile rezidenţiale din România s-au apreciat cu 0,8% faţă de ultimele trei luni din 2018 şi au ajuns la un nivel similar celui din 2010, iar Botoşani a fost oraşul cu cele mai mari scumpiri în primele trei luni, potrivit celui mai nou recent raport de piaţă realizat de Imobiliare.ro şi publicat luni.

„Astfel, nivelul actual al preţurilor solicitate de către vânzători se situează la un nivel apropiat de cel consemnat la începutul lui 2010, după declinul important consemnat în primii doi ani de recesiune, mai ales în 2008”, se arată în raport.

Totodată, în ceea ce priveşte valorile de tranzacţionare ale locuinţelor, cele mai recente date publicate de Eurostat şi Institutul Naţional de Statistică (INS) relevă, pentru al patrulea trimestru din 2018, un avans anual de 4,2% atât în Uniunea Europeană (UE), cât şi în zona euro. Pentru piaţa locală, creşterea anuală a fost de 5,3%, corespunzând, astfel, cu cea consemnată de Analize Imobiliare pentru valorile de listare a proprietăţilor. „Tendinţa de temperare a ritmului de creştere a preţurilor, identificată de Analize Imobiliare încă din a doua jumătate a anului 2017, s-a menţinut şi în primul trimestru din 2019. Preţurile şi-au continuat traiectoria ascendentă într-un ritm şi mai redus decât anul trecut, astfel încât diferenţa anuală a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale a ajuns la +4,6%, în condiţiile în care, în cele trei luni anterioare, acelaşi indicator se situa la o valoare de +5,3%”, a spus Dorel Niţă, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro şi Project Manager al AnalizeImobiliare.ro.

În marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro şi Analize Imobiliare, preţurile apartamentelor au tins, în general, să se majoreze în primele trei luni din 2019 – chiar dacă, la fel ca în cele două trimestre anterioare, marjele de creştere nu au depăşit pragul de 2%. „Excepţia de la regulă o constituie Constanţa, acolo unde pretenţiile vânzătorilor s-au diminuat cu 0,4%, până la 1.140 de euro pe metru pătrat util„, se arată în comunicat.

Pentru cel de-al patrulea trimestru consecutiv, Braşovul s-a situat în fruntea clasamentului creşterilor de preţ din marile oraşe ale ţării – atât trimestrial, cât şi anual. Aici, apartamentele s-au apreciat cu 2% în primul pătrar din 2019 şi, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni, ajungând la o medie de 1.100 de euro pe metru pătrat util.

„Cluj-Napoca se situează pe a doua poziţie (atât în topul trimestrial, cât şi în cel anual), preţul mediu solicitat pentru un apartament majorându-se cu 1,7% în primele trei luni din 2019 şi, respectiv, cu 6,4% în ultimul an (până la 1.560 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Bucureşti, locuinţele s-au scumpit cu 1,3% în T1 2019 şi, respectiv, cu 5,7% la 12 luni, până la 1.320 de euro pe metru pătrat util. Pe următoarele locuri în clasamentul anual al creşterilor de preţ se află Timişoara (+5,1% anual), Constanţa (+3,8%) şi Iaşi (+3,7%). La fel ca în ultimele două trimestre, în T1 2019 au existat câteva reşedinţe de judeţ unde au avut loc creşteri de preţ sensibil mai mari decât în marile centre regionale, dar şi decât media naţională. „Pe primul loc în clasamentul naţional al scumpirilor se află, astfel, Botoşaniul, cu un avans de 7,1%, până la o medie de 800 de euro pe metru pătrat util. Oraşul din nord-estul ţării este urmat, la relativ mică distanţă, de Miercurea-Ciuc, cu un plus de 6,3% (până la 900 de euro pe metru pătrat), apoi de Drobeta Turnu Severin (+5,3%, până la 670 de euro pe metru pătrat), Târgu-Jiu (+5,2%, până la 980 de euro pe metru pătrat) şi Sibiu (+4,5%, până la 940 de euro pe metru pătrat)”, se arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.