Kaufland va plăti daune de 100.000 de lei unei angajate!

0

Lanțul de magazine Kaufland va trebui să-i plătească daune de 100.000 de lei unei angajate din Arad, care a fost rănită de un coleg în ceea ce a fost catalogat de judecători drept un accident de muncă.

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au dat decizia definitivă într-un dosar în care o fostă casieră de la un supermarket Kaufland din Arad a fost rănită în timpul orelor de muncă, scrie radiotimisoara.ro. Femeia a cerut daune de 300.000 de lei după ce a suferit o fractură de calcaneu în urma incidentului produs în 2013, dar magistrații au stabilit daunele la 100.000 de lei. Incidentul s-a produs în urmă cu șase ani.

emeia era pe o scară pentru a aranja marfa când un coleg a lovit scara cu transpaletul electric, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind o fractură de calcaneu.

„Angajatorului îi incumbă o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, context în care dacă unul dintre salariaţii săi a suferit un accident de muncă, se poate concluziona că măsurile luate pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor nu au fost corespunzătoare. Raportat la specificul activităţii societăţii pârâte, aşa cum susţine reclamanta, securitatea angajaţilor putea fi asigurată prin instalarea unor piedici sau alte elemente ce puteau împiedica contactul dintre angajaţi, ori prezenţa în acest interval a altei persoane care să asigure evitarea oricărui accident”, se arată în hotărârea Tribunalului Arad, menţinută de Curtea de Apel Timişoara.

În vara anului trecut a avut loc un caz similar. Mega Image a fost obligată în instanță să-i plătească 500.000 lei și 500 lei pe lună unui fost angajat care a rămas invalid în urma unui accident de muncă. Florică Cercel a fost călcat de un motostivuitor în depozitul corporației și pensionat pe caz de boală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.