Fostul premier francez, François Fillon, și soția sa, trimiși în judecată

0

Judecătorii de instrucţie parizieni au ordonat trimiterea în instanţa de judecată a fostului prim-ministru conservator francez François Fillon şi a soţiei sale, Penelope, în dosarul referitor la angajările fictive ale acesteia, au transmis marţi surse judiciare, relatează AFP.

François Fillon, fostul candidat al dreptei în alegerile prezidenţiale din 2017, a fost trimis în faţa tribunalului corecţional sub acuzaţiile de ‘deturnare de fonduri publice’, ‘tăinuire de deturnare de fonduri publice’, ‘abuz de bunuri sociale’ şi ‘nerespectare a obligaţiilor declarative către Înalta Autoritate pentru transparenţa vieţii publice’, informează Le Monde.

La rândul său, Penelope Fillon este acuzată de ‘complicitate şi tăinuire de deturnare de fonduri publice’ şi de ‘tăinuire de abuz de bunuri sociale’, potrivit aceleiaşi surse.

Fostul supleant al lui Fillon în Adunarea Naţională, Marc Joulaud, va trebui să răspundă la acuzaţia de ‘deturnare de fonduri publice’, indică Le Monde.

Avocatul fostului premier, Antonin Lévy, şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că ordonanţa de trimitere în instanţă a fost transmisă ‘presei înainte de a le fi fost notificată dlui Fillon şi apărării sale’.

‘Aceasta demonstrează starea de spirit în care a fost purtată toată ancheta, iar noi vom reacţiona pe fond după ce vom fi luat la cunoştinţă acest document’, a adăugat el.

Parchetul Naţional Financiar (PNF) a deschis o anchetă în urma dezvăluirilor din 25 ianuarie 2015, în plină campanie electorală, ale săptămânalului Le Canard Enchaîné privind angajarea fictivă de către Fillon a soţiei şi copiilor săi ca asistenţi parlamentari. Dezvăluirile s-au dovedit fatale pentru candidatura fostului prim-ministru, eliminat din primul tur de scrutin, după ce fusese cotat la un moment dat favorit la alegerile prezidenţiale din 2017.

În faţa judecătorilor de instrucţie, François Fillon a declarat că atât soţia sa, la Adunarea Naţională între 1986 şi 2013, şi copiii săi, în Senat între 2005 şi 2007, au prestat efectiv activităţile de asistenţi parlamentari pentru care au fost remuneraţi. Copiii cuplului Fillon nu au fost inculpaţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.