Premiu umanist pentru un copil sclipitor!

Umaniștii din PPU-sl Timiș sunt într-o inedită campanie a gesturilor frumoase, în preajma Sfintelor Sărbători de Paști, așa cum fac an de an, cu dăruire.

Miercuri, 24 aprilie, președinta Organizației de Tineret a PPU (social-liberal) Timiș, Andra Maftei, secretarul general, Traian Pintilie și vicepreședintele Vasile Ștefan s-au deplasat la Lugoj, în cadrul unei campanii de descoperire a tinerelor talente din județ (inițiativa îi aparține președintei Tineretului Umanist din Timiș), pentru a oferi surprize și zâmbete celor care merită din plin.

Eleva Fatma Alouani, în vârstă de 13 ani, deținătoare a numeroaselor premii județene și naționale în concursuri muzicale, secțiunea canto, a primit, astfel, vizita Iepurașului, puțin înainte de Paști, dar cu aceeași bucurie majoră.

Umaniștii au premiat-o cu o Diplomă de Excelență, dulciuri, dar și financiar. Emoțiile au fost de ambele părți, pentru că Fatma este un talent extraordinar. A decis să le cânte, pe loc, ceva special celor din PPU (social-liberal) Timiș, impresiile și fotografiile vorbind de la sine.

Președinta Organizației de Tineret a PPU (social-liberal) Timiș, Andra Maftei și vicepreședintele Vasile Ștefan i-au propus, anterior vizitei, profesoarei Fatmei să facă demersurile necesare pentru ca micuța artistă să intre și să se antreneze muzical în cadrul Centrului de Excelență al județului Timiș, iar aceasta a fost acceptată.

Campania umanistă din Timiș continuă, descoperirea de noi talente fiind una de perspectivă. Acțiunea de miercuri a fost un prim pas, primit extraordinar, cu atât mai mult cu cât s-a petrecut într-o perioadă cu o simbolistică specială.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.