Tudorel Toader vs. PSD. Cine a pierdut, cine a câștigat?

Tudorel Toader părăsește astăzi Ministerul Justiției. Desființat, în ultimele săptămâni, de liderii PSD, care i-au retras, revoltați, sprijinul politic, Tudorel Toader a reușit, în cei doi ani și patru luni de mandat, să irite pe toată lumea, prin felul său arogant și duplicitar. Indiscutabil, Tudorel Toader este tobă de carte”, cum se spune. Cunoaște bine noțiunile de drept și, în context, și-a permis să-i manipuleze nu numai pe români, dar și pe liderii PSD! Practic, am asistat la o păcăleală reciprocă! Lui Tudorel Toader, ca multor altor demnitari români, îi plac teribil funcțiile și importanța/influența conferită de acestea! A fost, timp de nouă ani, judecător, numit politic, la Curtea Constituțională, membru în Comisia de la Veneția, este profesor universitar și rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, în consecință, funcția de ministru al Justiției reprezenta, până la urmă, o confirmare a unei, nu-i așa, prodigioase cariere în domeniul dreptului. Cum Tudorel Toader era cunoscut ca o persoană ahtiată după funcții, iar liderii PSD aveau nevoie, disperată, după eșecul numirii lui Iordache la șefia Ministerului Justiției, de o personalitate în domeniul judiciar, aparent apolitică, care să le facă jocurile mizere pe mai departe, s-a identificat, de comun acord, o soluție convenabilă ambelor părți! Tudorel Toader primea demnitatea de ministru al Justiției, iar pesediștii, în frunte cu Dragnea, identificau unealta perfectă pentru a-și atinge scopurile!

De altfel, raportarea la profesorul Tudorel Toader, în cei doi ani de mandat, a avut un traseu sinuos! Aplaudat la scena deschisă de liderii PSD și lingăii de casă din mass-media, când a revocat-o, în urma unui simulacru de raport, pe Laura Codruța Kovesi, de la șefia DNA, Tudorel Toader era, nu cu mult timp în urmă, un erou național, care se lupta, chipurile, cu abuzurile din Justiție. Revocarea lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general, în urma unui raport de evaluare la fel de jalnic ca și cel care a vizat-o pe Kovesi, a venit inerent. Ca și înființarea unui instrument politic, o veritabilă ghioagă în mâna PSD, precum Secția de anchetare a activității magistraților! Pe făraș era și președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, care urma să fie ținta unui raport de evaluare la fel de mincinos!

Tudorel Toader, extrem de versat, a știut, însă, din prima clipă, că nu va fi dispus să meargă până la capăt cu rezolvarea pretențiilor liderilor PSD în ceea ce privește pervertirea sistemului judiciar! Tudorel Toader este un tip cameleonic, însă, nici pe departe, unul prost! A știut, repet, foarte bine că este folosit, s-a lăsat, parțial, folosit, însă, a refuzat să depășească anumite limite! Din simplul motiv că Tudorel Toader a simțit ostilitatea românilor și chiar a colegilor de la Universitatea din Iași și a celor din breaslă! Mai mult, discuțiile cu oficialii europeni și cu colegii Comisiei de la Veneția l-au făcut să înțeleagă că este suficient! A încercat să-i mai ducă de nas, câteva luni, pe pesediștii disperați să scape de pușcărie, promițând că va elabora OUG pe Justiție, privind amnistia și grațierea! Nu a făcut-o și a anticipat că va rămâne fără sprijin politic! Tudorel Toader a încercat să iasă, cum se spune, cu fața cât mai curată din mocirla în care singur a preferat să intre!

Tudorel Toader nu este, astăzi, victima PSD. Este victima obsesiei de a ajunge în funcții/demnități cât mai înalte. Acum vrea să revina ca rector plin la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Știe că mulți colegi îl privesc disprețuitor! Că s-a denigrat profesional alegând să se pună în slujba unei găști politice de toată jenă! Dar, până la urmă, a fost alegerea sa!

De cealaltă parte, liderii PSD se simt înșelați! S-au agățat de imaginea profesorului Tudorel Toader, prezentându-l pe acesta ca un ministru apolitic! O glumă bună, evident! A fost un „ministru excepțional”, când le-a făcut jocurile, devenind imediat un „mincinos” care a jucat la două capete, când a refuzat să dea OUG pe amnistie și grațiere!

Cine pe cine a înșelat? Cine a pierdut din acest concubinaj politic nociv? În mod cert, Tudorel Toader este cel care a pierdut cel mai mult! Are astăzi o imagine pătată pe care cu greu și-o va putea spăla vreodată! Un profesionist de anvergura sa nu ar fi trebuit niciodată să intre în mocirla în care a intrat! Dar decizia aparține fiecăruia dintre noi…

Cine urmează la Justiție? Un nou instrument al găștii politice pesediste! Mai contează, oare, numele său?

 Un editorial de Iulian Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.